luni, mai 13, 2024
AcasăLocalUltimul lot al Drumului Strategic a fost recepționat

Ultimul lot al Drumului Strategic a fost recepționat

Lotul 2 al Drumului Strategic a fost recepționat vineri 15 decembrie 2023. Este vorba de DJ 282, Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești, care măsoară 51,182 de kilometri. Recepția lucrărilor s-a făcut în prezența reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcții, a proiectantului, a constructorilor, a supervizorului, dar și a primarilor comunelor prin care trece acest lot de drum modernizat.

Lucrările au o garanție de 60 de luni și s-au ridicat la 247 milioane de lei, echivalentul a 50 de milioane de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.4 ° C
8.6 °
6.6 °
59 %
2kmh
29 %
lun
14 °
mar
14 °
mie
14 °
joi
17 °
vin
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru încurajarea sportului se semnalizează clar că există și surse alternative de apă.

EDITORIAL

Nu am idee dacă și câți dintre dumneavoastră ați sesizat începutul schimbării de paradigmă din politica românească. Pentru că cel puțin aici la noi...

EPIGRAMA ZILEI

Elena ce mișca partide În cazul lui, și-a schimbat genul Că altfel, nu-l putea ucide; Deci asasin a fost ... elenul! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...