marți, mai 21, 2024
AcasăLocalCopii învățați să nu se joace cu focul

Copii învățați să nu se joace cu focul

Copiii de la Școala Gimnazială nr.11 din municipiul Botoșani, care au fost vizitați, luni dimineață, de pompieri.

Activitatea a fost organizată la cererea cadrelor didactice, în cadrul programului național „Școala Altfel”. “Avem voie să ne jucăm cu focul, cu prizele sau cu întrerupătoarele?”– NU! Au răspuns, în cor, micuții.

Atât învățătoarele, cât și copiii și-au dorit să petreacă o oră alături de pompieri, pentru a afla mai multe informații despre activitatea acestora, dar și sfaturi referitoare la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni evenimentele precum incendiile sau accidentele la joacă sau acasă.

Cu această ocazie, pompierii le-au transmis celor mici următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta grădiniței:

▪️anunțați evenimentul primului adult pe care îl întâlniți și păstraţi-vă calmul;

▪️părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;

▪️urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!

▪️când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici, cadrele didactice vor face prezenţa.

▪️aşteptaţi intervenția pompierilor.

În cazul unui incendiu în locuință, copiii au fost sfătuiți să:

▪️anunţe imediat părinţii sau pe cei din jur, să strige după ajutor sau sune la 112 dacă sunt singuri;

▪️să își ajute frații sau prietenii de joacă mai mici pe timpul evacuării din clădire;

▪️să nu se ascundă în diferite locuri (sub pat, în dulap etc.);

▪️dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai bine;

▪️să nu se întoarcă în clădire, nici măcar pentru animalele sau jucăriile preferate.

Activitatea a fost organizată în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
25.6 ° C
25.6 °
25.6 °
44 %
7kmh
58 %
mar
23 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...