spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocalRETROSPECTIVA: Cele mai importante evenimente din luna ianuarie 2023

RETROSPECTIVA: Cele mai importante evenimente din luna ianuarie 2023

Anul care tocmai s-a încheiat a adus o mulţime de evenimente în viaţa cotidiană. Fie că este vorba despre gafe politice la nivel înalt, de demiteri sau de arestări la vârf, de performanţe sportive unice, ori de realizări medicale în premieră, Monitorul vă prezintă o sinteză detaliată pentru fiecare lună.

IANUARIE

1 ian:

-Peste 3.000 de botoşăneni au participat la Revelionul în stradă organizat de municipalitatea botoşăneană, la care au concertat Anda Adam, Nick de la N&D şi artişti populari.

Alexia, fata care rămăsese fără braţe în urma unui accident de autocar, a fost externată şi a petrecut Anul Nou în familie. Adolescenta era un miracol în medicină, o operaţie reuşită de replantare a ambelor braţe fiind fără precedent în Europa şi doar a doua în lume.

O fată de 14 ani dintr-un centru de plasament a fost ucisă în stradă la Truşeşti de un băiat de 20 de ani, după ce adolescenta a refuzat să-i fie iubită. Crima s-a produs în prezenţa fratelui de 10 ani al fetei, care mergea cu uratul şi era însoţit de adolescentă.

2 ian:

-Începutul an a adus cele mai ridicate temperaturi de când se făceau măsurători meteo, 18°C pe 1 ianuarie şi 15°C a doua zi, iar în alte zone ale ţării a fost şi mai cald.

-Un băiat de 23 de ani care a vrut să le arate apropiaţilor cum conduce un BMW fără permis a zburat cu maşina de pe şosea şi şi-a ucis fratele, de 21 de ani, care a fost aruncat din maşină, fiind strivit de un copac.

3 ian:

– Într-o perioadă în care sportul românesc era în declin, judeţul Botoşani dădea cei mai buni sportivi ai României sau chiar ai lumii la canotaj, haltere sau lupte. Era vorba despre canotoarea Simona Radiș, de halterofila Loredana Toma și de luptătorul Alin Alexuc.

4 ian:

-Un bărbat de 50 de ani, angajat la Oficiului Poştal din comuna Drăguşeni de 25 de ani, a fost găsit în ştreang după ce sătenii au reclamat că nu primiseră pensiile de două luni, iar de la Poştă lipseau 137.000 de lei.

5 ian:

-Doi botoşăneni plecaţi la o petrecere pentru homosexuali la Suceava au ajuns să fie arestaţi preventiv, după ce l-au atacat şi tâlhărit chiar pe organizatorul distracţiei, care a sunat la 112.

6 ian:

Botoşănenii rămaşi fără pensii şi alocaţii din cauza delapidării de la Drăguşeni au început să-şi primească banii. Ancheta era extrem de complicată, fiind suspiciuni de implicare a colegei poştaşului sinucis, care se declara pregătită să suporte consecinţe.

7 ian:

-Un convoi cu 40 de blindate turceşti pentru Ucraina a fost filmat în Gara Vereşti. România era una dintre rutele prin care Ucraina primea ajutor în tehnică militară.

8 ian:

-F.A., fostul dascăl de la biserica din satul Slobozia, comuna Cordăreni, care şi-a ucis concubina chiar de ziua ei, pe 17 octombrie 2022, scăpa fără să fie trimis în judecată. Acesta nu ar fi avut discernământ, declarând că diavolul i-a spus ce să facă.

9 ian:

– Drumul strategic de un milion de euro pe kilometru care trebuia să fie mândria CJ se surpa în tot mai multe locuri, după Dângeni apărând probleme pe tronsonul Todireni-Răuseni. Cea mai scumpă şosea a judeţului ajunsese astfel să fie cârpită înainte de inaugurare.

10 ian:

firmăParchetul European condus de Kovesi era chemat la Botoşani pentru a descâlci misterul unui drum care nu bătea cu proiectul, artera de la Ibăneşti fiind lată de 5 m în loc de 7 m. Cazul a fost sesizat de primarul Romică Magopeţ, care reclama un prejudiciu de peste 100.000 de euro.

11 ian:

-Botoşani era oaia neagră din economia României, judeţul fiind codaş pe ţară la PIB pe cap de locuitor, la productivitatea muncii sau la numărul de antreprenori şi procentul investiţiilor străine. Şi perspectivele de dezvoltare erau printre cele mai mici.

– Costel Nazare, primarul comunei Concești, găsit vinovat de afaceri în familie pe bani publici, a reușit să scape de condamnarea definitivă dispusă în toamna anului 2021, după ce a invocat decizia CCR cu prescripţia specială, care salvase mai mulţi infractori.

12 ian:

Președintele Consiliului de Administrație de la Nova Apaserv, Doru Constantin, care era şi director adjunct, a decis să schimbe barca şi să se mute la Bacău, tot la apă, pe o funcţie de director plin. Acesta migra tot pe ruta politică a PSD, deşi nu era membru de partid. Cât a activat la Botoşani, Nova Apaserv şi Modern Calor i-au decontat naveta de mii de lei.

13 ian:

-Omul de afaceri botoşănean Ion Gheorghiciuc avea de plătit aproape două milioane de euro Fiscului, după un proces colosal de evaziune care durase peste şase ani. Acesta se adăuga lungului şir de inculpaţi care scăpau de procesul penal ca urmare a deciziei CCR cu prescripţia specială.

15 ian:

-Cel mai important premiu de poezie din România nu s-a mai acordat de ziua lui Eminescu, după ce ambiţiile scriitorilor s-au ciocnit de cele politice, cele două tabere nefiind de acord să mai colaboreze după ce Primăria a înregistrat premiul la OSIM. Pentru ca ridicolul să fie maxim, fiecare grupare, fundaţia lui Gellu Dorian şi Primăria, anunţau că vor acorda propriul premiu în vară. PNL şi PSD întregeau haosul, depunând coroane la statui diferite.

16 ian:

autocar cu botoşăneniUn autocar ACR cu 52 de pasageri botoşăneni s-a răsturnat în Italia, lângă Padova Est. Două dintre victime au fost preluate cu elicopterele. Pasagerii au spus că înainte de tragedie autocarul avea viteză mare.

-La Corni au fost depistate şapte focare de pestă porcină, o boală cu mortalitate de până la 100% în cazul animalelor, ceea ce aducea restricţii severe în tot judeţul.

17 ian:

-Doi polițiști de frontieră și un vameș de la Stânca au fost săltaţi de procurorii anticorupţie. Descinderi s-au făcut în mai multe vămi, sub suspiciunea de facilitare a migraţiei în Spaţiul Schengen, în contextul scandalului cu votul negativ al Austriei.

18 ian:

-Viorel Ilaş, singurul poliţist angajat special pentru relaţia cu romii, a gafat grav tergiversând o anchetă în care suspecţi de furt erau fiul şi un nepot, dar a scăpat de condamnare graţie prescripţiei răspunderii penale.

19 ian:

-Viorica Nichiteanu, soţia primarului de Rădăuţi Prut, a scăpat de acuzaţii grave de fals intelectual şi abuz în serviciu, după ce ar fi comis ilegalităţi pentru a-şi favoriza fiul (ce ajunsese consilier judeţean), fiind vizate achiziţii funciare şi ştergerea a 18 amenzi de la poliţie.  Femeia primise doar o condamnare cu suspendare pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, în rest fiind ajutată de decizia CCR cu prescripţia răspunderii.

20 ian:

-Fostul senator Liviu Câmpanu a obținut în instanță anularea documentelor în baza cărora i-a fost anulat titlul științific de doctor din cauza suspiciunilor de plagiat, obţinut la Academia SRI. Războiul juridic continua, dar Botoşaniul avea astfel propriul „caz Bode” (ministrul de Interne acuzat şi el de plagiat).

21 ian:

crimei de la CălăraşiUn bărbat de 57 de ani din Călăraşi a fost arestat după o desfăşurare impresionantă de forţe, fiind acuzat că şi-a decapitat finul, în vârstă de 53 de ani, cu hârleţul. Suspectul refuza să vorbească despre mobilul atacului înfiorător.

-Dumitru Lozneanu, un botoşănean de 43 de ani acuzat că şi-a ucis soţia în bătaie, a fost achitat de instanţă, după ce legiştii nu au putut preciza exact când a suferit femeia leziunile fatale la cap.

22 ian:

-Botoşăneanul Rareş Prisacariu, de doar 7 ani, a impresionat juriul de la „Românii au talent” cu o recitare patriotică şi a fost propulsat direct în semifinala competiţiei.

24 ian:

-Delegaţiile botoşănene ale PSD şi PNL s-au evitat şi la manifestările dedicate zilei Unirii Principatelor, după ce făcuseră acelaşi lucru de 1 Decembrie, acum jucând Hora Unirii pe culori politice. Spectatorii au ignorat ifosele politicienilor şi spuneau că au venit să vadă parada militară.

25 ian:

-Liderul AUR George Simion a venit la Botoşani la inaugurarea sediului judeţean de partid şi nu a ratat ocazia să-şi facă şi campanie. Acesta a trecut pe la Impozite şi Taxe, unde era aglomeraţie, dar oamenii l-au ironizat şi l-au întrebat dacă-şi ia bon de ordine.

-Florin Ţurcanu, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru spălare de bani, a trecut de perioada de carantină din penitenciar şi a fost plasat pe secţia de deţinere, la fel ca toţi ceilalţi deţinuţi. Fostul lider liberal şi şef al CJ avea calificări de bucătar şi fochist şi putea munci pentru a ieşi mai repede de după gratii.

27 ian:

-Bugetul municipiului Botoşani era cel mai mare din ultimii ani, 360.288.210 de lei, dar cu toate acestea dezvoltarea primea tot mai puţini bani – 121.933.670 de lei (33,84%) în timp ce  238.354.540 de lei (66,15%) se cheltuia pe funcționare. Pentru asfaltări se vorbea din nou de împrumuturi.

28 ian:

-Un tânăr de 21 de ani venit să-şi viziteze iubita din Săveni a fost prins în pat de proprietarul casei atât cu fata cât şi cu mătuşa acesteia, al cărei soţ revoltat l-a bătut pe amorez până i-a rupt splina. De pe patul de spital, victima anunţa proces pentru despăgubiri.

30 ian:

-Preotul botoşănean Ioan Ungureanu scos cu jandarmii şi executorul din lăcaşul de cult, după ce a fost răspopit pe motiv că nu-l pomenea pe mitropolit la slujbe, a câştigat procesul cu capii Bisericii. Favorabilă i-a fost o decizie CEDO care promova libertatea şi pluralitatea religioasă.

 

31 ian:

-Un dosar de furt de apă de la iazul din comuna Mihai Eminescu stătea împotmolit de şase luni. Iazul alimentat din reţeaua publică era înconjurat de terenurile familiei primarului Gireadă, însă mesajul edilului pentru contestatari era că „mi se rupe”.
Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
8.8 °
68 %
1.6kmh
7 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
20 °
mie
13 °
joi
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...