spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocalSoluţie de avarie pentru naveta elevilor

Soluţie de avarie pentru naveta elevilor

Situația elevilor navetiști, care au trebuit să plătească transportul de acasă la școală și retur, începe să revină la normal. CJ a aprobat la începutul anului licitațiile pentru rutele de transport din județ, iar astăzi s-a votat și suma forfetară pe care elevii vor putea să o primească pentru perioada în care nu au beneficiat de transport public.

Transportul elevilor navetiști era o problemă nerezolvată încă de la începutul anului școlar 2023 – 2024, deplasarea celor mici la şcoală fiind achitată din buzunarul părinţilor. Problema a apărut în toamnă după ce Consiliul Județean (CJ) Botoșani a întârziat îndeplinirea obligaţiilor legale pentru organizarea licitaţiilor pentru atribuirea prin contracte a grupelor de trasee pentru transportatori, iar operatorii nu au primit la timp sume la timp banii aferenți pentru copiii navetiști. Astfel, unii operatori s-au retras, iar mulți copii au fost nevoiți să facă autostopul sau să achite singuri contravaloarea abonamentelor. Iar suma totală nu este de neglijat în condițiile în care peste 5.000 de elevi din județ nu învață în localitățile de domiciliu.

„Avem elevi din zona Oroftiana care dau și 600 lei lunar. Foarte greu. Să ai 3-4 copii la școală și să trebuiască să dai 600 lei la fiecare. Tot ce înseamnă demersuri făcute de unitatea școlară și de Inspectoratul Școlar au fost făcute. Problema este în altă parte. Am discutat cu transportatorii. Pe de o parte îi înțeleg și pe ei. Am înțeles că ar fi câteva firme care au intrat în faliment”, a spus la începutul acestui an Dumitru Viorel Dohotariu, directorul Liceului Tehnologic „Alexandru Vlahuţă”, Şendriceni.

Hotărâre adoptată de Guvern

La finele anului trecut, în ceasul al 12-lea, CJ Botoșani a organizat licitațiile pentru atribuirea licențelor de transport la operatori, iar rezultatele licitațiilor au fost validate de aleșii județeni abia pe 12 ianuarie. Chiar și așa, s-au atribuit un numnăr de 53 de trasee din cele 67 licitate. Asta pentru că pentru un lot nu s-a putut face atribuirea traseelor din cauza lipsei de oferte, iar pe un alt lot firmele care au depus oferte se judecă acum la ANSC din cauza contestațiilor.

Pentru a compensa acest lucru, Guvernul a adoptat o hotărâre care oferea posibilitate copiilor care au plătit transportul din banii părinților să beneficieze de o sumă forfetară. Doar că și valoarea unitară în lei pe kilometru aferentă sumei forfetare a trebuit să fie aprobată în CJ, iar ședința pentru validarea ei a avut loc abia astăzi. Întruniți în ședință extraordinară, aleșii județeni au votat valorile aferente pe fiecare traseu licențiat în parte. Astfel, suma forfetară pe zi corespunzătoare fiecărei tranșe de 1 kilometru pe distanța dus-întors de la 1 la 50 kilometri a fost stabilită la 0,24 lei/km, după care s-a stabilit pe traseu în parte. Prin urmare, în funcție de distanța parcursă dus-întors, elevii vor trebui să primească între 0,19 lei/km și  0,41 lei/km, cea mai mare sumă fiind aferentă rutei Botoșani – Victoria – Sulița.

De ea vor beneficia doar elevii navetiști care nu au în localitate servicii de transport public și fac naveta la școlile din Botoșani. Sumele forfetare vor fi acordate elevilor numai pentru zilele de școală la care au participat și zilele în care nu a existat transport pentru navetiști. Plata sumelor forfetare de care nu au beneficiat elevii se face în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii consiliului județean, prin care s-a aprobat valoarea unitară lei/km.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...