spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTModern Calor a încheiat un nou contract de furnizare a gazului metan

Modern Calor a încheiat un nou contract de furnizare a gazului metan

Conducerea societăţii Modern Calor a încheiat un nou contract de furnizare a gazului metan. În aceste condiţii, furnizarea apei calde se va face în continuare în condiții normale.

“A durat ceva mai mult până am finalizat negocierea acestui contract, pentru că ne-am dorit să obținem un preț convenabil la gaz, atât pentru societate, dar mai ales pentru clienți, având în vedere că majorarea impusă anterior, de neacceptat de altfel, era de aproximativ 30%. Pentru ca furnizarea energiei termice în sezonul rece care urmează să se desfășoare în cele mai bune condiții, așteptăm ca și autoritatea locală să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor ce-i revin, conform contractului de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice, atât în privința restanțelor de plată, cât și pentru asigurarea la timp a plăților pentru lunile următoare”, a declarat Florin Sandu, director general al Modern Calor.

Potrivit acestuia, contractul de delegare a serviciului de producere, transport și furnizare a energiei termice prevede că autoritatea locală a municipiului Botoșani are obligația de a achita diferența dintre prețul local de producere, transport și furnizare a energiei termice și cel de facturare către populație, obligație neachitată din luna aprilie 2018.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...