spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTREFERENDUM. Primele cifre cu prezenţa la vot

REFERENDUM. Primele cifre cu prezenţa la vot

Potrivit Biroului Electoral Central, 4.174 de persoane au votat până la ora 10 în cele 425 de secţii de votare deschise în judeţul Botoşani, ceea ce înseamnă o prezenţă la vot de 1,14 la sută. 3.443 dintre electori au votat în secţiile în care au fost arondaţi, iar 731 pe liste suplimentare. Cifrele înregistrate plasau judeţul Botoşani pe locul 8 la nivel naţional în ceea ce priveşte prezenţa la urne, cel mai mare procent fiind înregistrat în judeţul Bihor – 1,61 la sută. Deocamdată, urnele mobile din judeţ nu au înregistrat niciun vot. În total, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, la nivel naţional votaseră până la ora 10 un număr de 177.941 de votanţi, ceea ce reprezenta un procent de 0,97 %.

Deşi referendumul a început la ora 7, în municipiul Botoşani au fost secţii de votare care au înregistrat la ora 10 doar câte 2 sau 5 votanţi. În municipiul Dorohoi, la Secţia de votare nr. 100 şi la secţia de votare nr. 323 din satul Dacia (com. Nicşeni) nu se prezentase nimeni până la ora 10, iar în alte secţii de votare din judeţ a votat doar câte o persoană. De partea cealaltă, cele mai multe persoane, 34, se prezentaseră în trei secţii de vot din Botoşani (Secţia 5), Dorohoi (Secţia 89) şi Todireni (Secţia 377). În schimb, cel mai mare procent privind prezenţa la vot din judeţ – 24,13 – a fost înregistrat la ora 10 în Secţia 400 din Gorovei, unde au votat 7 oameni, dar aici listele permanente cuprindeau numai 29 de alegători. Însă, din cei 7 care au votat, 5 erau pe liste suplimentare, fiind vorba cel mai probabil de membrii comisiei electorale. Iar dacă în multe secţii de votare lumea nu se prea înghesuia să-şi exprime opţiunea, în două secţii 354 şi 108, din Dămideni şi Bucecea, pe listele suplimentare votaseră deja 9 şi respectiv 8 persoane

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...