spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BT12 ani de puşcărie pentru o crimă comisă de la pământ

12 ani de puşcărie pentru o crimă comisă de la pământ

Un bărbat din comuna Stăuceni, care l-a ucis pe unconsătean pe fondul unei dispute de la o bucată de pământ, a fost condamnat astăzi de magistraţii Tribunalului Botoşani la 12 ani de închisoare pentru omor cu interzicerea unor drepturi. În plus, Adrian R. a fost obligat de instanţă la plata cheltuielilor de spitalizare a victimei şi a unor daune morale şi materiale care totalizează peste 23.000 de lei. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit anchetatorilor, pe 28 mai 2018, pe fondul unor relaţii tensionate, Adrian R. i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un par consăteanului său Ilie H. Rănit extrem de grav, acesta din urmă a fost transportat la spital, iar ulterior la o clinică din Iaşi, însă medicii nu au mai reuşit să-l salveze. Ancheta iniţiată de procurori avea să arate că decesul bărbatului ar fi avut loc din cauza leziunilor suferite în urma agresiunii. Totodată, cercetările aveau să scoată la iveală că reacţia violentă ar fi avut loc pe fondul unor neînţelegeri de la o suprafaţă de pământ.

Arestat preventiv, Adrian R. se află în prezent în penitenciarul Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
15.6 ° C
19.6 °
15.6 °
46 %
3kmh
9 %
Dum
15 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...