spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTPrimele efecte ale legii Huncă la Botoșani: peste 1000 de elevi...

Primele efecte ale legii Huncă la Botoșani: peste 1000 de elevi olimpici premiați! (P)

Legea iniţiată de deputatul membru Pro România Mihaela Huncă prin care autoritățile locale asigură fondurile pentru premierea elevilor care participă la olimpiadele școlare de la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București, precum și a profesorilor care îi pregătesc pe acești copii îşi arată primele efecte și în județul nostru.  Peste 1000 de elevi botoșăneni, care au obținut premiile I, II și III la olimpiadele școlare județene, vor primi stimulente financiare din partea Consiliului Județean. Potrivit reprezentanților forului județean, recunoașterea performanțelor elevilor reprezintă o prioritate pentru administrația județului, iar pentru a stimula mediul competițional va fi sprijinit actul educațional, prin acordarea unor premii în bani.

Este o satisfacție a unui proiect dus până la capăt și, până la urmă, un semn de normalitate. Am iniţiat această lege plecând de la experiența mea profesională în sistemul de învățământ.  Nu putem să avem rezultate în educație, decât dacă stimulăm atât tinerii cu performanțe, cât și pe cei care se ocupă de pregătirea lor. Odată cadrul legislativ asigurat, majoritatea  consiliilor judeţene din ţară au premiat  elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Totodată, numărul mare de elevi care vor fi premiați la nivelul Botoșaniului îmi reconfirmă faptul că județul nostru dispune de o resursă umană valoroasă, extrem de bine pregătită, capabilă să susțină pe viitor dezvoltarea acestuia în toate domeniile”, a declarat Mihaela Huncă.

Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc cadrelor didactice care i-au pregătit pe elevii olimpici.  Fără sprijinul şi îndrumarea dumneavoastră, stimaţi profesori, aceste rezultate de excepţie ale elevilor botoșăneni  nu ar fi existat! Vă înţeleg rolul şi mă înclin, cu respect, în faţa profesionalismului de care aţi dovadă, a precizat deputatul Mihaela Huncă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...