spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTDepresia sezonieră - semne și manifestări

Depresia sezonieră – semne și manifestări

Am intrat de ceva timp în anotimpul rece şi avem parte de frig, umezeală și întuneric. Ne trezim dimineața pe întuneric și tot pe întuneric ne întoarcem acasă, după o zi de muncă. Soarele își face simțită prezența tot mai rar, iar noi tânjim în continuare după vremea însorită de vară. Zilele sunt mai scurte, cu lumină slabă, și avem din ce în ce mai puțin chef de ieșit la plimbări. În plus, se apropie sărbătorile și vine vremea bilanțului de peste an…
Acesta este, în mare, tabloul sufletesc al majorității dintre noi în luna decembrie. Dar, v-ați întrebat de ce persoana de lângă dumneavoastră este mult mai afectată în această perioadă? „Unii dintre noi pur și simplu nu au structura necesară pentru a înfrunta intrarea în anotimpul rece și încetul cu încetul cad într-o stare cenușie și pesimistă, pe care noi, specialiștii, o numim depresie. În forma ei cea mai ușoară, cu simptomele ușor depresive enumerate mai sus, această stare poartă numele de tulburare afectivă sezonieră sau, mai bine spus, depresie sezonieră”, declară dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.
Dar, cum ne dăm seama, totuși, că persoana de lângă noi suferă de depresie? „Simptomele depresiei sunt obiectivate printr-o dispoziție manifestată prin disperare sau printr-o senzație de vid interior, o lipsă de reactivitate la stimulii de obicei plăcuți, însoțită de o stare de agitație sau chiar de o lentoare psihomotorie. În plus, trezirea matinală este cu cel puțin două ore mai devreme decât ora obișnuită de trezire, iar pe timpul zilei se remarcă o poftă de mâncare scăzută, urmată de o scădere în greutate. Sentimentele de vinovăție excesive își fac apariția odată cu toate semnele enumerate, fără a avea vreun motiv bine întemeiat. Toate acestea sunt acompaniate în cele mai multe cazuri de un disconfort anxios manifestat printr-un sentiment continuu de stat ca pe ghimpi și o neliniște permanentă, având teama că se poate întâmpla ceva rău. Deficitul de concentrare din cauza îngrijorării permanente și sentimentul de pierdere a autocontrolului complică și mai mult situația celui afectat”, explică dr. Cozmin Mihai.
Depresia sezonieră îmbracă o simptomatologie mai severă dacă nu se iau la timp măsuri terapeutice.
Printre cauzele incriminate pentru aşa-numita depresie de iarnă se află insuficiența luminii naturale. „Din cauza faptului că organismul uman beneficiază de o cantitate redusă de lumină naturală, creşte sinteza de melatonină, hormon responsabil de apariţia stării de somnolenţă cu care ne putem confrunta în această perioadă”, mai spune medicul psihiatru de la Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi. De asemenea, răcirea vremii și trecerea la ora de iarnă sunt cauze ale acestei îmbolnăviri. „Tot în anotimpul rece s-a observat și scăderea nivelului de serotonină în organism”, explică dr. Cozmin Mihai.
Începând cu fototerapia, în forma cea mai ușoară de depresie, și ajungând până la tratamentul psihofarmacologic, în forma severă, depresia trebuie tratată pentru a nu complica şi mai mult situația celui care o experimentează.
„Prin semnele enumerate mai sus vă puteți da seama de starea în care se găsește persoana de lângă dumneavoastră. Nu ezitați să îi oferiți ajutorul și să îl îndreptați către un medic psihiatru. Cu ajutorul specialistului, îşi va recăpata starea de bine şi va reîntâlni razele soarelui!”, cncluzionează dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” Iaşi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...