spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTCopil rănit de o petardă

Copil rănit de o petardă

Un copil de 12 ani a ajuns la Urgenţe după ce o petardă i-a explodat în mâna. A fost al patrulea copil în această perioadă, pe lângă alţi opt adulţi, mai mulţi ca în orice alt an. Cazul a intrat în atenţia cadrelor medicale sâmbătă după-amiază, când mama băiatului de 12 ani, din Jijia, a sunat la 112 speriată că fiului ei i s-a umflat foarte tare mână. Acesta mai avea câteva petarde rămase din noaptea de Revelion şi s-a gândit să le aprindă în curtea casei. Una din ele a explodat mai repede, copilul neavând timp să o arunce din mână. Explozia nu i-a provocat o rană deschisă, însă traumatismul suferit la degete şi în palmă au fîcut ca acestea să se umfle foarte tare. Speriată, mama a cerut ajutorul cadrelor medicale. La faţa locului a ajuns o ambulanţă cu asistent, care i-a acordat micuţului primul ajutor, după care l-a transportat la Pediatrie pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...