spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCerere mare pentru biletele de tratament

Cerere mare pentru biletele de tratament

Pensionarii şi angajaţii asiguraţi în sistemul public au luat cu asalt Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Botoşani cu solicitări privind biletele de tratament.

Până ieri, la CJP Botoşani au fost depuse 2.443 de cereri, majoritatea din partea pensionarilor botoşăneni şi asta deşi nu se ştie modul în care va fi derulat programul în acest an, pentru că legea bugetului nu este în vigoare. Cu toate aceste angajaţii Casei de Pensii Botoşani preiau cererile în speranţa că programul din acest an se va derula în cadrul aceloraşi coordonate ca în 2018.

Anul trecut, au fost depuse 5.760 de cereri acordare bilete pentru tratament balnear, cu 500 mai puţine decât în 2017. La nivelul judeţului, au fost repartizate 3.350 de bilete, din care au fost valorificate 3.161 bilete, restul de 189 de bilete fie au fost în perioade în care botoşănenii nu au vrut să meargă sau în staţiuni neagreate.

Pe de altă parte, în 2018 au fost acordate gratuit 544 de bilete de tratament pentru veteranii de război, pensionarii de invaliditate sau persoanelor cu handicap.

În cazul pensionarilor, contribuţia individuală la costul biletului este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie din luna anterioară celei în care se efectuează repartiţia sau de 50% din valoarea biletului, în care pensia este mai mare.

Biletele de tratament sunt în bazele aparţinând reţelei proprii a Ministerului Muncii prin Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (TBRCM) sau în baze private care au accesat programul prin licitaţiile publice organizate de Casa Naţională de Pensii. Biletele sunt pe o perioadă de 16 zile, iar complexele balneare aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii sunt în staţiunile Amara (Ialomiţa), Bala (Mehedinţi), Bizuşa (Sălaj), Covasna (Covasna), Geoagiu (Hunedoara), Lacul Sărat (Brăila), Moneasa (Arad), Nicolina (Iaşi), Olăneşti (Vâlcea), Pucioasa (Dâmboviţa), Sărata Monteoru (Buzău) şi 1 Mai (Bihor).

De asemenea, au fost locuri şi în bazele de tratament care au încheiat contracte cu statul din staţiunile Vatra Dornei, Mangalia, Neptun, Târgu Ocna, Herculane, Moneasa, Bălţăteşti, Sovata, Băile Felix, acestea fiind şi staţiunile cele mai solicitate de către pensionari, alături de Băile 1 Mai, Covasna, Nicolina.

În 2018, preţul unui bilet la un hotel de 2 stele a fost de 1.684 lei iar la hoteluri de 3 şi 4 stele un bilet a costat 1.764 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...