spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTAmenzi uriaşe pentru WC-urile din fundul curţii

Amenzi uriaşe pentru WC-urile din fundul curţii

Ministerul Dezvoltării a pus gând rău tuturor celor care au acces la canalizare, dar nu s-au branşat la reţea. O circulară trimisă în teritoriu înştiinţează primăriile că persoanele care au acces la canalizare vor fi obligaţi să se branşeze la reţea. Primarii vor fi obligaţi să întocmească o listă cu persoanele fizice sau juridice care nu s-au branşat până în prezent la sistemul de canalizare, iar lista va fi trimisă Gărzii de Mediu care va da, iniţial, un avertisment, iar dacă situaţia nu se îndreaptă în termen de trei luni vor va dispune amenzi. Cetăţenii sau persoanele juridice care încă mai au WC-ul în curtea casei sau în curtea instituţiei riscă amenzi ce pot ajunge până la 4.000 de lei.

Fosele septice nu sunt acceptate

Interesant este că, potrivit legii, nici măcar fosele septice vidanjabile nu mai sunt acceptate. Singura excepţie este aceea în care persoana în cauză îşi face o staţie de epurare. „Potrivit articolului 41, alin 14 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, «utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural»”, se precizează în documentul Ministerului Dezvoltării.

Primarii sunt obligaţi, ca în termen de trei luni de zile de când ajungem noi cu controalele la ei, să determine populaţia, ca acolo unde este canalizare, să se racordeze. Obligaţia nu este doar a Gărzii de Mediu, ci şi a primarilor, că ei sunt cei care vor trebui să aplice sancţiunile. Noi mergem şi trasăm sarcini primarilor, dar dacă ei nu le vor îndeplini, primăriile vor fi sancţionate. Ei trebuie să meargă să-i amendeze pe oameni, nu noi”, a declarat Cristina-Ionela Kashyap, comisarul şef al Gărzii de Mediu Botoşani.

Amenzi mari de la UE

România este foarte aproape de declanşarea procedurii de infringement din cauza faptului că nu s-a conformat prevederilor unei directive europene, al cărei termen de aplicare era 31 decembrie 2018, în sensul ca toţi locuitorii din aşezările mai mari de 2.000 de locuitori să aibă gospodăriile branşate la canalizare. Prin declanşarea infringementului, ţara vizată este obligată la penalităţi zilnice sute de mii de euro şi riscă şi returnarea fondurilor europene primite pentru construirea sistemelor de canalizare. Deşi lucrurile par simple în teorie, în practică totul arată diferit. Branşarea la canalizare a locuinţelor din mediul rural trebuie făcută pe cheltuiala fiecărui solicitant, iar costurile nu sunt deloc de neglijat. Deşi taxa de branşament este în general mică, de câţiva zeci de lei, realizarea efectivă a branşamentului ajunge, pentru o distanţă de până la 10 metri faţă de reţeaua publică, între 1.200 şi 2.000 de lei.

100.000 de locuinţe din Botoşani au WC în curte

Datele Eurostat arată că în România sunt 8,89 milioane de locuinţe, dintre care 3,98 milioane sunt în mediul rural. Dintre acestea, 2,9 milioane au acces la o reţea de canalizare, însă doar 2,2 milioane sunt branşate. Deci aproape 1,8 milioane de locuinţe (în care locuieşte 29,7% din populaţia României) au în continuare WC-ul în fundul curţii.

În judeţul Botoşani, conform recensământului din 2011, existau aproximativ 175.000 de gospodării, din care doar 64.000 aveau apă şi closet şi aproximativ 100.000 aveau WC-ul în fundul curţii. Alte 10.000 nu aveau niciun fel de WC.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...