spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăEconomicMii de taxe auto, nereturnate încă

Mii de taxe auto, nereturnate încă

Ministrul Finanţelor, social-democratul Eugen Teodorovici, nu şi-a ţinut promisiunile din campania electorală, iar taxa auto nu a fost returnată la toţi cei care au plătit-o până pe 31 mai. Mai mult, nici în primele 10 zile ale lunii iunie nu s-a reuşita acest lucru, chiar dacă de la bugetul de stat au fost direcţionate sume importante în contul administraţiilor fiscale judeţene pentru această plată.

În prezent, la Botoşani mai sunt de returnat peste 5.000 de taxe încasate până la momentul eliminării acesteia, dar şi accesorii, dobânzi, penalităţi şi rata inflaţiei pentru o parte din taxele plătite în aceste zile.

„Până la sfârşitul lunii trebuie să plătim toate dosarele. Aşa spune legea. Din câte am înţeles de la colegii mei, cei care se ocupă cu returnarea taxei auto, toată documentaţia este făcută, doar banii lipsesc”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un finanţist.

Pentru a-şi uşura munca şi pentru a pune în plată cât mai multe dosare, finanţiştii botoşăneni au returnat în special principalul, taxa plătită, dobânzile, penalităţile şi actualizările cu rata inflaţiei urmând a fi plătite ulterior. Acest lucru avantajează şi statul, care, odată returnată taxa nu trebuie să mai achite penalităţi.

Returnarea taxei auto a fost sistată în noiembrie 2018 şi reluată practic de câteva săptămâni. La momentul sistării, la Botoşani erau aproximativ 11.000 de taxe de returnat, iar la începutul lunii iunie erau peste 9.000. În prezent, numărul acestora a coborât spre 5.000.

La nivel naţional, 420.000 de contribuabili au primit, în perioada 3 – 5 iunie 2019, 700 de milioane de lei reprezentând taxe auto achitate de aceştia în intervalul 1 ianuarie 2007 – 31 ianuarie 2017. „Demersul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va continua până la restituirea ultimului leu datorat contribuabililor români, care au achitat taxe auto (taxe auto pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul de mediu)”, se arată într-un comunicat al Fiscului.

Termenul de finalizare al plăţilor de 30 iunie a fost avansat şi de ministrul Mediului, vicepremierul Graţiela Gavrilescu. „Noi avem lege prin care ne-am angajat ca până pe data de 30 iunie, total suma să fie restituită… Ne-am luat angajamentul să restituim total taxele auto care s-au declarat a fi nelegale, inclusiv timbrul de mediu… Până la 30 iunie vom livra această sumă populaţiei”, spunea, în urmă cu o lună, Graţiela Gavrilescu. Ministrul Mediului recunoştea că analiza dosarelor, care trebuie făcută şi de ANAF, şi de reprezentanţii Ministerului Mediului, îngreunează procedura de returnare a taxei auto.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...