spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTExtrădat după un furt de aproape 5.000 de euro

Extrădat după un furt de aproape 5.000 de euro

Un botoșănean bănuit că a spart locuința unei femei din Austria va fi extrădat pentru a fi pus la dispoziția autorităților judiciare străine. În vârstă de 44 de ani, Constantin R. a fost deja încarcerat în baza unui mandat european de arestare, el fiind capturat în comuna Cordăreni, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Botoșani.

Bărbatul a fost dat în consemn prin Interpol încă de la jumătatea lunii august a.c., după ce Biroul Procurorului Public Korneuburg, cu aprobarea Curții Regionale din Korneuburg – Austria, a emis pe numele acestuia mandatul european de arestare. Potrivit anchetatorilor austrieci, Constantin R. este suspectat că în perioada 31 mai 2018 – 17 decembrie 2018 ar fi spart locuința unei femei, S.M., din Gerasdorf, de unde a furat mai apoi mai multe obiecte în valoare totală de aproape 5.000 euro.

Arestat, bărbatul va fi transferat în Austria, iar în funcție de rezultatele anchetei autoritățile judiciare străine vor decide dacă măsura arestării va fi menținută și dacă botoșăneanul va fi trimis în judecată pentru faptele reținute în sarcina lui.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...