spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTLucrările pe Bulevardul Eminescu se apropie de final

Lucrările pe Bulevardul Eminescu se apropie de final

Peste aproximativ trei ore va fi redeschis traficul pe Bulevardul Eminescu. Potrivit celor precizate de Marian Murariu, viceprimar al municipiului, până la această oră a fost turnat al treilea strat pe un sens de mers, urmând să fie „atacată” şi partea dinspre sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, de la Liceul „Grigore Antipa” până la intersecţia cu strada Marchian.

„Lucrările se vor încheia în jurul orei 18.00, iar traficul va fi reluat după ora 19.00. Muncitorii s-au mobilizat foarte bine. Lucrările sunt de o calitate foarte bună şi sper că vor ţine în timp mult mai mult comparativ cu pavelele. Îl felicit pe constructor pentru calitatea lucrărilor şi viteza cu care a lucrat şi s-a mobilizat. Îi felicit şi pe colegii de la Direcţia Edilitare pentru supravegherea atentă şi detaliile tehnice pe care le-au oferit şi pe care le-au urmărit în timpul execuţiei lucrărilor”, a declarat Marian Murariu. Edilul a adăugat că după al treilea strat de asfalt va fi pus nisip cu bitum care are rolul de a colmata porii din asfalt şi de a spori rezistenţa în timp a asfaltului.

Muncitorii firmei Conrec vor interveni şi pe trotuatele aferente tronsonului de bulevard delimitat de străzile Marchian şi Octav Onicescu, acolo unde sunt plăci crăpate sau sărite.

În aproximativ două săptămâni vor fi realizate şi marcajele pe acest tronson al bulevardului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...