spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTDesfăşurare de forţe pentru un dezastru simulat

Desfăşurare de forţe pentru un dezastru simulat

Aproape 100 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgenţă au participat astăzi, la un amplu exercițiu organizat în zona industrială a municipiului Botoșani.

Potrivit scenariului, în interiorul unei fabrici de textile s-a produs un incendiu de amploare, iar mai multe persoane au fost rănite. Au fost simulate acțiuni de căutare – salvare a unor persoane cu arsuri, traumatisme și intoxicate cu fum, acordare a asistenţei medicale în cadrul Postului medical avansat și a asistenţei psihologice. Totodată, în cadrul simulărilor a fost verificat modul de punere în aplicare a Planului Roșu de Intervenție.

„Exercițiul a urmărit testarea capabilităților de intervenție și de răspuns a fortelor implicate, viabilitatea procedurilor și planurilor de cooperare comune ale structurilor cu atribuții în managementul tipurilor de risc, precum și modul în care este realizat fluxul informațional decizional”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

La această aplicaţie, condusă de inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Mihail Cristian Amarandei, au mai participat președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul Dan Constantin Șlincu, președintele Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Costică Macaleţi, precum și vicepreședinții CJ, Dorin Birta și Liviu Constantin Toma.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...