spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTS-au stabililt zonele din oraș cu iluminat de sărbătoare

S-au stabililt zonele din oraș cu iluminat de sărbătoare

Municipiul Botoşani va îmbrăca haine de sărbătoare pe 6 decembrie, atunci când va fi pornit iluminatul ornamental. În acest an sunt câteva schimbări în ceea ce priveşte înfrumuseţarea oraşului pentru sărbătorile de iarnă. „Am închiriat câteva ornamente pentru Parcul <Mihai Eminescu>, un castel, o cupolă şi câteva decoraţiuni de mari dimensiuni, cu o valoare de aproximativ 59.000 de lei. De asemenea, s-au mai făcut achiziţii de ornamente în valoare de 60.000 de lei, care vor fi amplasate în aceleaşi locuri, dar vor înlocui o parte din ornamentele pe care le-am folosit până acum”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului. Potrivit edilului, o noutate este şi bradul cu leduri care îşi modifică culoare, care a fost amplasat pe Pietonalul Unirii. De câţiva ani, conducerea primăriei a renunţat la achiziţionarea unui brad care să fie pus în Piaţa Revoluţiei, fiind  împodobiţi brazii de lângă primărie şi Teatrul Eminescu. Ca de fiecare dată, a fost împodobit şi sediul primăriei, fiind puse ornamente şi pe Palatul Administrativ.

Zonele care vor beneficia de un iluminat de sărbătoare sunt: Pietonalul Unirii, străzile Cuza Vodă, Marchian, Sucevei, Primăverii, Tulbureni, Bulevardul George Enescu, Parcul „Mihai Eminescu”, Parcul Primăriei, Piaţa Revoluţiei, Centrul Istoric, pietonalul bancar, pietonalul Transilvaniei, sensurile giratorii Marchian – Cuza Vodă, Marchian – Bulevardul „Eminescu”, Nicolae Iorga – Calea Naţională, Bulevardul „Eminescu” – Petru Rareş, dar şi sensurile giratorii aflate le ieşirile din municipiu spre Sucea şi Iaşi.

Ca în fiecare an, mulţi botoşăneni s-a declarat nemulţumiţi de faptul că iluminatul ornamental nu este extins şi în alte zone, explicaţia oficială fiind aceea că municipalitatea nu dispune de suficiente fonduri, dar nici nu există condiţii tehnice pentru amplasarea acestor ornamente pe mai multe străzi.

dig
sdr
sdr
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...