spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTCrăciun sub semnul focului

Crăciun sub semnul focului

O femeie de 80 de ani, din comuna Concești, a rămas fără acoperiș deasupra capului după ce acesta s-a aprins de la coșul de fum care nu era protejat termic față de materialele combustibile. S-a întâmplat în Noaptea de Ajun. Pompierii militari din Darabani au fost solicitați să intervină pentru stingerea incendiului puțin înainte de miezul nopții. La locul intervenției s-au deplasat atât pompierii militari, cu o autospecială cu apă și spumă, dar și pompierii voluntari din comună. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, ardea acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interior. Proprietara a ieșit singură din locuință și a primit îngrijiri medicale de specialitate de la echipajul SAJ prezent la fața locului. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit aproape două ore.

În prima zi de Crăciun, un bărbat din satul Sârbi, comuna Vlăsinești, a rămas fără bunurile din bucătărie în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de o țigară lăsată aprinsă lângă materiale combustibile. Pompierii militari din Săveni au fost solicitați să intervină puțin după ora 9. În ajutorul bărbatului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, ardeau bunurile din bucătărie, existând pericolul de propagare a flăcărilor la celelalte camere din locuinţă. Incendiul a fost stins în mai puțin de o oră.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...