sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTSăptămână cu vreme schimbătoare

Săptămână cu vreme schimbătoare

Săptămâna pe care o încep astăzi este una de primăvară în adevăratul sens al cuvântului. Vom avea ploi, dar și temperaturi maxime care vor urca spre 19ºC-20ºC. Această alternanţă se produce din cauza modificărilor ce survin în circulaţia aerului deasupra sud-estului Europei şi, de asemenea, din cauza retragerii dorsalei anticiclonului est-european spre răsărit ceea ce favorizează pătrunderea aerul mai cald şi mai umed (venit dinspre bazinul Mediteranei sau dinspre Atlantic) în zona ţării noastre.

Primele două zile ale săptămânii se vor menține în nota dată de vreme încă de duminică. Vom avea parte de ploi pe cea mai mare parte a zilei, dar și de temperaturi maxime ce nu vor depăși 11ºC. Dacă astăzi temperatura minimă va coborî doar la 7ºC, mâine, aceasta va scădea mult mai tare spre 3ºC. De miercuri, vremea va începe procesul de încălzire, temperaturile diurne tinzând să ajungă la pragul de 13ºC, iar cele nocturne urcând din nou la 7ºC.

De joi, temperaturile vor crește semnificativ, urmând să ajungă la 18ºC-20ºC, palier pe care se vor menține și pe parcursul primei zile a weekendului. Sâmbătă vom avea însă o cădere abruptă până la maxime de 12ºC, iar duminică, pe fondul unui cer mai mult noros, mercurul nu va urca în termometre mai mult de pragul de 10ºC. La sfârșitul săptămânii și temperaturile minime vor coborî spre 2ºC.

Una peste alta, în această perioadă va predomina un regim termic al aerului mai ridicat decât în mod obișnuit, în cea mai mare parte a zonelor de cultură a județului. În aceste condiţii, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă şi pomiviticole vor evolua în general normal în cea mai mare parte a județului, cu excepţia zonelor nordice, unde izolat se va menţine repausul vegetativ.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13 ° C
14.9 °
12.8 °
63 %
3.1kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
18 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...