spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTBiblioteca Județeană își continuă activitatea în condiții speciale

Biblioteca Județeană își continuă activitatea în condiții speciale

Cel mai fierbinte punct din cultura botoșăneană îl reprezintă de departe Biblioteca Județeană, mai ales în contextul închiderii școlilor în proximitatea unor examene naționale precum cele evaluare sau bacalaureat. Cornelia Viziteu, directorul Bibliotecii, susține că deja s-au luat primele măsuri. „Noi igienizăm și dezinfectăm foarte bine totul de câteva ori pe zi. Nu mai organizăm activități mari în această perioadă, iar la sala de lectură am aranjat în așa fel încât distanța dintre cititori să fie mai mare de un metru, ceea ce presupune și limitarea accesului cititorilor în sală. Vom împărți doritorii pe grupe și vom încerca să mulțumi pe toată lumea”, a declarat directorul Bibliotecii, adăugând că și la sala de împrumut nu va mai intra mai mult de o persoană.

Cărțile de împrumut pot fi unul dintre principalii vectori de transmisie a virusului, motiv pentru care Cornelia Viziteu a afirmat că bibliotecarii vor încerca să le dezinfecteze, „ştergându-le ușor pentru a nu le distruge coperta”. „Acest risc există permanent. Toată viața trăim cu aceste cărți care pot ajunge în mâinile unor bolnavi cronici sau a unora care au boli transmisibile”, a ținut să sublinieze Cornelia Viziteu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...