spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTInconștiență taxată cu un dosar penal

Inconștiență taxată cu un dosar penal

Un tânăr din județul Suceava riscă să ajungă în fața magistraților, după ce s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea mai multor infracţiuni rutiere. Totul i s-a tras de la o plimbare inconștientă cu mopedul.

Suceveanul a fost reperat noaptea trecută (n.r. – 10 spre 11 martie a.c.) de un echipaj din cadrul Biroului Rutier Botoşani, care supraveghea traficul pe Calea Naţională. Ce le-a atras atenția polițiștilor a fost faptul că mopedul, pe care se afla suceveanul împreună cu un prieten, nu avea nicio plăcuță de înmatriculare sau înregistrare, iar cei doi tineri nu aveau echipament de protecţie.

Polițiștii i-au oprit pe cei doi pentru control, iar cu ocazia verificărilor s-a descoperit că tânărul în vârstă de 20 de ani, care conducea mopedul, nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul cu pricina nu era înregistrat sau înmatriculat în circulaţie. Mai mult, simțind un miros de alcool venind dinspre sucevean, polițiștii l-au pus să sufle în etilotest, valoarea rezultată indicând o îmbibație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Prin urmare, tânărul a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei, la final polițiștii întocmindu-i un dosar penal pentru comiterea a trei infracțiuni – conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...