joi, mai 23, 2024
AcasăLocal BTMinisterul Educaţiei a stabilit reguli pentru învăţarea în mediul online

Ministerul Educaţiei a stabilit reguli pentru învăţarea în mediul online

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au anunţat că a fost emis ordinul privind instrucțiunea de organizare a procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor

Astfel, Ministerul Educației pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul online. În portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) sunt centralizate platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.

Prezenţa online la cursuri va fi monitorizată de unităţile de învăţământ

Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea online.

Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată online. Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților.

Se caută soluţii pentru asigurarea echipamentelor informatice conectarea la internet

Inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ. Toate datele privind desfășurarea procesului de predare – învățare – evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educației și Cercetării.

În cadrul instrucțiunii elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, unitățile de învățământ vor verifica și monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activitățile suport pentru învățarea online. Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare  online pentru fiecare disciplină de studiu.

Documentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării prevede și o serie de activități pe care cadrele didactice trebuie să le desfășoare în cazul suspendării cursurilor în unitățile de învățământ.

Instrucțiunea pentru crearea și/ sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare online mai prevede și faptul că la reluarea activității de predare – învățare – evaluare în unitățile de învățământ, activitatea suport pentru învățarea online poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal.

Unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare online. Aceste planuri vor fi puse în practică imediat după reluarea cursurilor.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.7 ° C
16.6 °
14.4 °
79 %
1.9kmh
19 %
joi
25 °
vin
26 °
sâm
23 °
Dum
23 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Ori cei care primesc de pomană o duc mai bine de aruncă totul la gunoi, ori cei care dau de pomană o duc mai...

EDITORIAL

Ori de câte ori vreun politician mai dezghețat sau mai vorbăreț este întrebat de ce el și ai lui nu repară nimic din noianul...

EPIGRAMA ZILEI

Când făcut-a rezervare A greșit, se pare, tasta Și s-a-nțeles din scrisoare C-o să vină cu … nefasta! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...