Nu avem știință dacă în principatele românești ar fi existat reglementări legislative în privința zestrei anterior celor incluse în „Pravilnicească condică” de la 1780, propusă de Alexandru Ipsilanti în 1775, și în „Legiuirea Caragea” din 1818 din Țara Românească. Acestea veneau, oricum, din norma cutumiară care funcționa în toate Principatele Românești, cu diferențe nu obligatoriu semnificative. E un fapt cunoscut că promisiunile făcute în legătură cu zestrea trebuiau respectate cu strictețe, iar consecințele încălcării acestora erau procesele și obligarea respectării lor.
Stolnicul Vasile Iurașcu își împlinise promisiunile pentru Marghiolița la căsătoria cu Mihalache Mavrodin, pentru Safta la căsătoria cu Dimitrie Velisar, pentru Raluca la căsătoria cu Gheorghe Eminovici.
Cazul „Eminovici – Drogli” și vinderea Ipoteștilor este una dintre situațiile ilustrative cunoscute de dificultate în împlinirea promisiunii de zestre.
Pe altă linie a familiei Iurașcu, pare că ar mai fi existat cazuri, dacă nu de nerespectare, atunci de întârziere în împlinirea promisiunii de zestre.
În Fondul Documentar Ipotești se păstrează un document, datat cu 25 septemvrie 1816, prin care paharnicul Ioan Sturza, nașul de cununie al lui Iordachi Iurașcu și al Mariei Coroiu (ai căror descendenți, după afirmațiile lui A.Z.N. Pop, vor încerca să-i ajute financiar pe fiii lui Gheorghe Eminovici), îi cere lui Lupu Coroiu să-și onoreze promisiunea de zestre pentru fiica sa.
„Ioan Sturza către Lupu Coroiu
Frățește
Dumnealui paharnic Iordache Iurașcu ginerile dumitale au adus luminată carte gospod cătră preosvinția sa episcopu de Roman, cătră dumnealui vornic Dumitrie Bogdan, și cătră mini, poruncitoare ca să cercetăm lipsa zăstrii ce arată dumneaei paharniceasa, și altele dintre dumneavoastră.
Pentru care cu toate că îmi este peste putință, neîncăpându-mi vreme, dar aflându-mă în ce mai mare mâhniciune, mai întâi că dumneata îmi ești prietin și dumneei paharniceasa este cununată de mine. De aceia scriu dumneatale că numai decât să te scoli și să vii aice scriindu-ți giudecătorește și prietinește, nădăjduiesc ca fără a mai intra trustei în cercetare, numai prin mine să vă pune la cale cererea dumisale paharniceasa, fără a mai rămâne nemulțămire, că de prisos lucru este să să mai lățască pricina pe la mai multe feță. Acestea ță li scriu căci eu grăbindu-mă să mă duc, apoi vei căuta vreme, și sănt al dumitale ca un frate.
1816 septemvrie 25
Ioan Sturza paharnic
P.S. Ceiu răspunsu dumitali
Adresa: Cinstit al mieu ca un frate dumnealui arhon șatrar Lupu Coroiu frățăște.”
Așa cum reiese din scrisoare, Iordache Iurașcu a depus plângerea la episcopia de Roman, și nu în altă parte. Explicația o găsim în Pravilnicească condică, în partea „Pentru zestre”, în care se precizează că „foile de zestre (…) să se treacă în condice, care condici să se păzească pe la mânăstirile ceale mari, în orice eparhie să va face nunta, ca să nu să întâmple vreodinioară prigoniri, și jurământuri pentru răpunerea foilor de zestre”. Iar foia de zestre, conform Condicii, trebuia să fie întărită „și de către arhiereu, sau de către episcopi din partea locului, ori iscălită de marturi vrednici de credință spre dovadă mai bună”.
