spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTZeci de polițiști pe urmele violatorului din Cotu Miculinți

Zeci de polițiști pe urmele violatorului din Cotu Miculinți

Zeci de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale (SIC), dar și din alte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean, au fost masați în zona comunei Coțușca și a localităților limitrofe, în încercarea de a-i da de urmă individului care a sechestrat și violat o femeie din satul Cotu Miculinți, comuna Coțușca.

Operațiunea a fost declanșată încă din cursul zilei de luni, după ce victima, o femeie în vârstă de 41 de ani, a reușit să scape și a revenit la domiciliu. „În cadrul activităților desfășurate de către polițiștii din cadrul SIC și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, femeia care a fost dată dispărută pe data de 27 iunie a.c. a fost găsită pe raza localității de domiciliu, aceasta având mâinile legate la spate și prezentând urme de violență la nivelul feței și corpului. Din discuțiile purtate cu victima, care se afla într-o stare vădită de agitație, s-a putut stabili că un barbat din localitate a condus-o pe un teren viran, împotriva voinței sale și în timp ce se afla pe câmp a imobilizat-o, ulterior întreținând cu aceasta mai multe raporturi sexuale normale, împotriva voinței ei”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

Ulterior, polițiștii l-au dat în consemn pe suspect și au declanșat operațiunile de căutare. Astfel, pe lângă polițiștii care scotocesc localitățile din împrejurimi, pe mai multe drumuri din județ din zona Coțușca, Rădăuți Prut, Darabani și Săveni au fost instituite filtre, forțele de ordine verificând mașinile aflate în tranzit.

În cazul în care va fi capturat, individul va fi reținut și condus la poliție pentru audieri, suspectul urmând să fie cercetat pentru lipsire de libertate, lovire sau alte violențe si viol.

„Cercetările continuă în vederea depistării autorului și dispunerii măsurilor legale ce se impun față de acesta”, a adăugat Delia Nenișcu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...