spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTGropile de pe Drăguşeni - Coţuşca - Rădăuţi Prut, asfaltate (foto)

Gropile de pe Drăguşeni – Coţuşca – Rădăuţi Prut, asfaltate (foto)

Unul dintre cele mai importante tronsoane de drum judeţean, DJ 282, de la Drăguşeni până spre Rădăuţi Prut a fost reabilitat. Drumul leagă oraşul Săveni de vama de la Rădăuţi Prut şi era plin de gropi. Anul trecut, locuitorii din zonă au protestat sub diferite forme, plantând trandafiri în gropi sau punând blesteme la adresa şefilor judeţului pe copacii de pe margine.

În acest an s-a turnat pe DJ 282 covoare asfaltice într-un singur strat, care totalizează 14,7 kilometri. Lucrările de pe acest tronson de drum vin în completarea celor executate anul trecut pe DJ 282, pe tronsonul cuprins între Săveni și Drăgușeni. „Mă bucur că am reușit să finalizăm lucrările și pe acest tronson de drum foarte important, având în vedere că la Rădăuți Prut avem un punct de trecere a frontierei de stat spre Republica Moldova. Este un drum foarte circulat și care provoca multe neplăceri participanților la trafic. A fost o lucrare destul de amplă, dar cred că rezultatul satisface pe deplin așteptările cetățenilor care locuiesc în zonă sau ale celor care îl vor tranzita ocazional. De altfel, depunem toate eforturile pentru ca toate lucrările pe care le executăm pe drumurile județene să presupună un termen de execuție cât mai scurt, pentru ca disconfortul creat cetățenilor să fie cât mai redus”, a declarat vicepreședintele Dorin Birta.

Județul Botoșani are 652 de kilometri la nivelul județului, din care aproximativ 241, adică 37% sunt asfaltați. Din aceștia, peste 81% asigură condiții bune de circulație, 14% mediocre, iar 5% sunt în stare proastă. De asemenea, 266 de kilometri, adică 41% din rețeaua de drumuri județene, au o îmbrăcăminte asfaltică ușoară, adică un start subțire de asfalt, de câțiva centimetri, turnat peste structura drumului. Deoarece majoritatea covoarelor asfaltice au fost turnate în ultimii doi-trei ani, 50% dintre acestea se prezintă în stare bună, 17,4% sunt într-o stare mediocră, în timp ce aproape o treime (31,7%) sunt rele. Câteva sute de metri, situate dincolo de stațiile de betoane de la Bucecea spre Hânțești sunt de-a dreptul impracticabili, fiind distruși de mașinile ce deservesc balastiera de pe malul Siretului.

Marea problemă este că în secolul XXI mai avem peste 144 de kilometri de drum județean de pământ și piatră. Dintre aceștia, peste 90% au stare mediocră, în timp ce 6,4% sunt proaste. Într-o stare bună sunt doar 3% din drumurile de piatră, adică doar ceva mai mult de patru kilometri.

Per total, 51,5% din drumurile județene sunt bune, 32,3% sunt mediocre, iar rele și impracticabile sunt 16,2%.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...