spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTMeseriașii, mai căutați decât absolvenții de facultate pe piața muncii

Meseriașii, mai căutați decât absolvenții de facultate pe piața muncii

Angajatorii pun mai mare preț pe meseriași decât pe absolvenții de studii superioare. Aceasta este concluzia la care au ajuns antreprenori participanţi la „Pactul pentru Muncă”, organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Astfel, un electrician proaspăt absolvent de şcoală profesională se angajează cu un salariu brut de minim 3.500 – 4.000 de lei pe lună, în timp ce un absolvent de facultate primeşte imediat după terminarea cursurilor oferte de muncă la nivelul salariului lunar minim brut pe economie, de 2.230 de lei. Din acest motiv, Cristina Chiriac, preşedintele CONAF, a solicitat dezvoltarea şcolilor profesionale şi a criticat transformarea claselor profesionale în clase de liceu teoretic. „Cred că este important să reînvăţăm că meseria este brăţară de aur şi că şcolile profesionale tehnice nu sunt doar pentru cei cu media 5, că poţi să înveţi o meserie respectabilă, bine remunerată în ţara ta. Să nu uităm că dintotdeauna meseriile au susţinut naţia, contribuind la dezvoltarea durabilă a ţării. În acest sens, trebuie asigurate criterii de bune practici, cum ar fi flexibilizarea, respectiv asigurarea condiţiilor pentru implementarea unor modele variate de abordare la nivel naţional, nicidecum transformarea claselor de la profesională în clase de liceu. Avem nevoie de un sistem centrat pe nevoile elevilor şi angajatorilor, un sistem care să pună accentul pe oferirea de şanse tinerilor indiferent de categoria socială, de a se califica într-o profesie care să le aducă beneficii şi satisfacţie pe termen lung şi pe interesele angajatorilor de a avea acces la forţa de muncă bine calificată, cu competenţe specifice solid asimilate”, a comentat Cristina Chiriac.

Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în ultimii zece ani, populaţia şcolară din România a înregistrat o scădere de peste 30%. În anii ’90, peste 300.000 de elevi urmau cursurile unei şcoli profesionale, în timp ce în anul şcolar 2019/2020 numărul acestor elevi era de doar puţin peste 100.000. Mai mult, în acest an se intenționează transformarea unor clase de școală profesională în clase de liceu din cauza numărul mare de elevi care nu au reușit să prindă locuri în liceu. „Dacă la începutul anilor ’90 şcolile şi universităţile din România numărau peste cinci milioane de elevi şi studenţi, în acest an şcolar numărul acestora a ajuns la 3,5 milioane. Din rândul elevilor claselor I-XII au dispărut aproape 1,5 milioane, un declin dramatic al cifrei populaţiei şcolare. Imediat după Revoluţie, erau peste patru milioane de elevi, din care, în învăţământul primar şi gimnazial, mai mult de jumătate, iar în cel liceal aproape un milion. A crescut, în schimb, numărul de studenţi: de la circa 200.000 în 1990 la peste 500.000 studenţi în prezent”, mai arată șefa CONAF.

La modul declarativ, ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, a susţinut mereu că una dintre priorităţile ministerului pe care îl conduce o reprezintă dezvoltarea sistemului de învăţământ profesional dual, astfel încât şcoala să formeze absolvenţi calificaţi. În practică însă lucrurile sunt departe de așa ceva.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...