spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTProgram prelungit la Transfuzii din cauza crizei de sânge

Program prelungit la Transfuzii din cauza crizei de sânge

Criza de sânge din sistemul sanitar îi face pe cei de la Transfuzii să lucreze tot mai des suplimentar.

Sâmbătă aceştia vor avea din nou program pentru donatori, deşi în weekend este închis. Tocmai pentru că cererea de sânge este mult mai mare decât stocul. „Rezervele de sânge sunt minime, ca atare CTS va fi deschis sâmbătă, 28 noiembrie, între 8 şi 12, pentru ca şi cei care lucrează în timpul săptămânii să poată dona”, este mesajul reprezentanţilor centrului.

Potrivit acestora, este nevoie de sânge de toate grupele, stocurile fiind aproape inexistente în acest moment. „Rugăm persoanele apte din punct de vedere medical, să vină la donare. Stocul centrului de transfuzii este aproape inexistent. Numărul bolnavilor ce aşteaptă sânge e în continuă creştere în această perioadă”, este apelul Centrului de Transfuzii Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...