spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTProtestatarul de pe chioşc internat la Psihiatrie (video)

Protestatarul de pe chioşc internat la Psihiatrie (video)

Protestatarul urcat pe un chioşc, miercuri seară, a fost internat la psihiatrie. Bărbatul a fost convins să se dea jos de către negociatorul Poliţiei Botoşani, ajuns la faţa locului după câteva zeci de minute.

Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, s-a urcat pe un chioșc dezafectat de pe strada Tudor Vladimirescu și amenința că se aruncă în cap. Botoșăneanul, care este tatăl lui Cătălin Stavără, iubitul fostului prim procuror, Raluca Stăncescu, a cerut să vorbească cu mai mulți oameni, printre care un superior din poliție, primarul Cosmin Andrei, președintele PNL Costel Șoptică, dar și cu un reprezentant de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

La faţa locului au ajuns mai mulţi polițiști și jandarmi, iar un negociator de la poliție l-a convins pe bărbat să coboare de pe chioșc. „Faţă de bărbat s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, iar ca măsură complementară a fost dispusă internarea sa la Secţia de Psihiatrie”, a spus Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...