spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBotoşăneancă felicitată de primar pentru simţul civic de care dă dovadă

Botoşăneancă felicitată de primar pentru simţul civic de care dă dovadă

O doamnă din municipiul Botoşani l-a impresionat pe primarul Cosmin Andrei. Potrivit edilului, Alexandrina Iacob, merită un premiu și admirația noastră, la capitolul „Cetățeanul zilei”, pentru simțul civic de care dă dovadă.

Potrivit edilului, ea deține o proprietate pe Strada Armeană, colț cu Petru Rareș și, pe lângă faptul că are o gospodărie îngrijită, se ocupă și de spațiul din fața casei, domeniu public.

Nu are nicio obligație în acest sens, dar azi am remarcat-o în timp ce vopsea bordurile. Și ca să fie totul perfect, doamna avea și vestă reflectorizantă. Nu am putut să trec pe lângă ea fără a-i strânge mâna și a o felicita. Oameni ca ea sunt rari! Ce bine ar fi dacă orașul nostru ar avea mai mulți cetățeni cu un asemenea simț civic, care nu ar aștepta mereu să vină municipalitatea să facă ceva! Vă felicit din toată inima, stimată doamnă! M-ați impresionat!”, a transmis primarul Cosmin Andrei.

„Facem noi totul şi voi nimic, nu?”

Reacţiile botoşănenilor nu au întârziat să apară. Pe lângă felicitările adresate Alexandrina Iacob, unii botoşăneni le-au reproşat edililor că nu fac mai mult pentru oraş. „Facem noi totul şi voi nimic, nu? Nu sunteți în stare să puneți capace la gurile de canal, să peticiţi măcar gropile din asfalt, nu zic să asfaltați. Când o sa faceți şi voi ceva pentru noi, poate o să ne schimbăm şi noi”, „N-ar fi rău să vopsească şi trecerea de pietoni…” (aluzie la faptul că multe marcaje rutiere nu au fost refăcute – n.r.), „Să punem câțiva mână de la mână să facem strada la Şcoala 10? Dar împărțiți salariul cu noi, ori să îl împartă ăia de la Nova Apaserv”, „Ar trebui ca Asociațiile de proprietari să implice și cetățenii pentru curățarea cartierelor. Se pot căuta soluții în acest sens!”, „Felicitări doamnei, primăria să ia exemplu!„, „Păi face ce ar trebui să faceți voi…ruşine primăria„, sunt câteva dintre mesajele transmise edililor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...