spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBărbatul care a furat peste 120.000 de lei a fost reţinut

Bărbatul care a furat peste 120.000 de lei a fost reţinut

Dorohoianul bănuit că a furat peste 120.000 de lei, a fost reţinut de poliţiştii botoşăneni. În vârstă de 39 de ani, din Dorohoi. acesta s-a trezit de dimineaţă cu trupele speciale ale poliţiei la două adrese de-ale sale. Un apartament în Dorohoi şi o casă în Broscăuţi.

Oamenii legii aveau informaţii că acesta ar fi fost autorul unui furt de peste 120.000 de lei din locuinţa unor soţi din Botoşani. Cei doi se aflau chiar acasă, în momentul jafului, care s-a petrecut în mijlocul zilei. Ambii erau în curtea casei, iar hoţul a intrat pe uşa din faţă, care nu era încuiată sau asigurată.

După percheziţii, poliţiştii botoşăneni au ridicat 77.000 de lei şi 4.000 de euro din cele două locaţii. Bărbatul a fost condus la sediul IPJ pentru audieri, ier după mai bine de şase ore, poliţiştii au decis reţinerea acestuia. „A fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, iar mâine va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...