spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBotoşăneni blocaţi în trenuri la câţiva kilometri de oraş (video)

Botoşăneni blocaţi în trenuri la câţiva kilometri de oraş (video)

Incidentele în care sunt implicate trenurile CFR par a fi fără oprire. Astfel, după ce în urmă cu câteva zile zeci de copii au rămas blocaţi timp de aproape 30 de ore într-un tren, botoşănenii care au vrut să meargă la mare vineri seară au avut parte de un incident similar.

La 18:26 a plecat trenul spre Vereşti, care face legătura pentru garnitura care merge spre litoral, în această perioadă, iar la ora 21:00 a plecat trenul spre Bucureşti, în care era şi un grup de copii care mergea în tabără la Braşov. Cele două trenuri nu au parcurs, însă, nici 20 de kilometri, iar ulterior s-au oprit, în halta Belcea. Mai întâi, locomotiva de la primul tren s-a defectat, iar până la sosirea celuilalt tren, care circulă pe aceeaşi linie, nu s-a remediat problema. Aproape de miezul nopţii cele două garnituri încă erau în zona haltei Belcea.

Printre cei blocaţi ore în şir în al doilea tren a fost şi un grup de copii care pleca într-o tabără. „Nu ne-a spus nimeni nimic. Vedeam în faţă celălalt tren pe line, dar nu ne spunea nimeni ceva exact. Ci doar să aşteptăm, că este o defecţiune”, a spus unul dintre cei din grup. După aproape trei ore de aşteptare, copiii au fost luaţi de părinţi cu maşinile din haltă.

Situaţia s-a remediat cu un al treilea tren, venit din Suceava. „A venit un alt tren, de la Suceava, să preia călătorii pentru Constanţa, și astfel a întârziat și trenul de București, cu plecare la 21:00, care nu putea pleca din Leorda, fiind linie simplă”, a precizat o sursă autorizată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...