spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTOficialii din educaţia botoşăneană au emoţii în privinţa funcţiilor

Oficialii din educaţia botoşăneană au emoţii în privinţa funcţiilor

Funcţiile de conducere de la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean iscă dispute în interiorul PNL Botoşani. Unii lideri ai partidului ar dori ca Ada Macovei, inspector şcolar general adjunct, să preia funcţia de inspector şcolar general. Se pare că această dorinţă de schimbare pleacă de la faptul că Ada Macovei l-a susţinut pe deputatul Costel Şoptică în cursa pentru şefia PNL Botoşani.

Mai mult, unii edili din judeţ printre care Dan Oloieru, primarul oraşului Flămânzi şi Verginel Gireadă, primarul comunei Mihai Eminescu, o vor în echipa de conducere, alături de Ada Macovei, pe Ana Maria Loghin, ca inspector şcolar general adjunct.

Ana Maria Loghin coordonează activitatea inspectorilor de limba şi literatura română şi este purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Aceeaşi lideri PNL vor să-l schimbe din funcţie şi pe Paul Octav, inspector şcolar general adjunct, numit în februarie 2020.

„Ministerul numeşte conducerea IŞJ, nu partidul”

În prezent funcţia de inspector şcolar general este deţinută de profesorul Daniel Botezatu. Acesta a fost instalat în funcţie pe 28 aprilie. Daniel Botezatu nu a negat faptul că au existat discuţii la nivelul partidului în legătură cu aceste schimbări.

Practic, până la 31 august rămân în funcţie. De la 1 septembrie, ministerul va numi  echipa de conducere a IŞJ. Decizia este administrativă, ministerul numeşte conducerea IŞJ, nu partidul. Ministerul ne va trimite un acord, înainte de 1 septembrie, cum că suntem de acord să fim numiţi cu 1 septembrie”, a declarat Daniel Botezatu.

„Aşteptăm cu toţii să apară ordinele domnului ministru”

Ada Macovei s-a rezumat doar la a afirma că „oficial este faptul că aşteptăm cu toţii să apară ordinele domnului ministru, ordine în care vom vedea nominalizări”.

Inspector şcolar general în perioada 2009 – 2012, Ada Macovei a fost numită inspector şcolar general adjunct în iunie 2020.

Cel mai probabil, conducerea Ministerului Educaţiei va decide ca actuala conducere a IŞJ să rămână în funcţie şi începând cu 1 septembrie, data la care începe anul şcolar 2021 – 2022. Unele modificări la conducerea acestei instituţii ar urma să se producă după 25 septembrie, când are loc Congresul PNL. În funcţie de cine va câştiga preşedinţia partidului, se va şti şi cine va rămâne la conducerea IŞJ.

Emoţii şi pentru directorii de şcoli

În această perioadă, au emoţii în privinţa funcţiei şi directorii de şcoli. Toţi directorii de licee şi şcoli sunt numiţi cu delegaţie, până la 31 august 2021. Săptămâna aceasta sau cel târziu săptămâna viitoare se va întruni Consiliul de Administraţie al IŞJ, structura care trebuie să decidă câţi directori rămân în funcţie şi câţi vor fi înlocuiţi. Unele schimbări vor fi operate şi în rândul inspectorilor şcolari.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...