spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTBiblioteca Națională de Poezie intră în reabilitare

Biblioteca Națională de Poezie intră în reabilitare

Una dintre clădirile emblematice pentru spațiul eminescian face obiectul unui amplu proces de reabilitare și modernizare. Este vorba de Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” din cadrul Memorialului Ipotești.

Consiliul Județean Botoșani a alocat peste 1,8 milioane de lei pentru lucrările care au demarat la finele anului trecut.
Lucrările de la clădirea Bibliotecii Naționale de Poezie presupun, printre altele: înlocuirea acoperișului, a tâmplăriei, refacerea tencuielilor interioare și exterioare, a pardoselilor, hidroizolarea fundației și a soclului clădirii, precum și schimbarea instalațiilor. De asemenea, se va realiza un dren perimetral și se vor reface trotuarele și scările exterioare.

Complementar, pentru reabilitarea celorlalte obiective de patrimoniu din cadrul Memorialului Ipotești, Consiliul Județean Botoșani va accesa o finanțare de patru milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional (POR) Nord-Est 2021-2027.

Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement.

Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.
În prezent, prin intermediul unui alt proiect european, finanțat prin Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 – domeniul „Infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”, s-a demarat procedurile de licitații pentru scrierea documentațiilor tehnico-economice necesare proiectului finanțat prin POR.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...