spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăLocal BTContre între instituţii din cauza PLF

Contre între instituţii din cauza PLF

După ce reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au spus că se văd nevoiţi să emită mii de amenzi pe numele botoşănenilor care se întorc în ţară şi nu completează sau completează greşit Formularul de Localizare a Pasagerilor (PLF), Serviciul de Telecomunicații Speciale a venit cu o serie de precizări şi spune că aplicaţia în cauză este dezvoltată în conformitate cu prevederile legale și cu cerințele operaționale furnizate de către Ministerul Sănătății. De asemenea reprezentanţii STS spun că lucrează în permanenţă pentru eficientizarea acestui instrument şi spun că l-au dezvoltat potrivit cerinţelor pe care le-au primit.

Divergenţele dintre cele două instituţii au apărut după ce angajaţii DSP au spus că sistemul nu este tocmai bine executat deoarece oamenii nu sunt atenţionaţi atunci când completează dacă ceva este în neregulă. „Sistemul a fost gândit bine şi executat prost. Vechea noastră problemă. O persoană când completează acel formular online poate greşi o cifră, poate omite să bifeze o căsuţă sau ceva la adresă. Automat sistemul consideră că nu e complet şi transmite către DSP numele şi adresa persoanei către care trebuie emisă decizie de sancţionare. Problema este că sistemul este conceput în aşa fel încât nu îi arată omului dacă sau unde a greşit completând acel formular. Poate e obosit, poate se grăbeşte, poate chiar nu ştie. Face o greşeală, dar sistemul nu indică greşeală. Singurul capitol este la numărul de telefon de contact, unde ştie că trebuie să fie 10 cifre şi te atenţionează. Nici măcar la CNP nu te atenţionează dacă greşeşti. În felul ăsta, mulţi completează şi cred că e totul OK, apoi le vine amenda de la noi şi vin nervoşi să ne facă scandal”, a spus unul dintre angajaţii DSP.

„Aplicația este interconectată cu sistemul informatic al DEPABD”

Reprezentanţii STS spun, însă, că aplicația are câmpuri obligatorii și câmpuri opționale, în strictă conformitate cu dispozițiile autorităților medicale. „Din punct de vedere tehnic, aplicația este interconectată cu sistemul informatic al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) pentru a valida fiecare cod numeric personal (CNP) introdus de persoanele care prezintă la trecerea frontierei un document de călătorie emis de statul român. Astfel, aplicația semnalează completarea incorectă a CNP-ului și nu permite transmiterea formularului. Totodată, în aplicație au fost implementate, succesiv, validări suplimentare în scopul evitării completării cu date eronate”, a precizat locotenent-colonel Cătălin Chirca (foto), purtătorul de cuvânt al STS.

Potrivit acestuia, fiecare persoană care completează un PLF poate vizualiza detaliile formularelor completate și ale statusurilor acestora: Activ – formularul este completat în termenele legale, Expirat – formularul a fost completat în afara termenelor legale, Verificat la trecere frontierei – formularul a fost completat în termenele legale și a fost validat cu succes la trecerea frontierei. Dacă formularul a fost validat cu succes, câmpul „Data și ora sosirii” se completează automat, ca urmare a scanării actului de identitate de către Poliția de Frontieră.

„STS nu transmite liste cu persoanele care trebuie amendate”

Reprezentanţii DSP au spus că ei primesc zilnic un tabel cu numele persoanelor care trebuie sancţionate. „Nu DSP decide, noi primim zilnic un tabel nominal, cu CNP şi adresa persoanelor care apar în sistem cu aceste PLF necompletate, sau completate greşit. Noi nici nu avem acces la această bază de date. Nu o putem modifica sau nu putem completa în vreun fel”, a explicat medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al DSP Botoşani.

Cei de la STS, spun, însă, că ei nu trimit nici un fel de listă. „Subliniem faptul că STS nu aplică amenzi și nu transmite liste cu persoanele care trebuie amendate. Personalul specializat din direcțiile de sănătate publică are la dispoziție evidențele cu persoanele care au intrat în România și pentru care s-a identificat automat PLF-ul completat, precum și situația persoanelor care au intrat în țară, dar pentru care nu a putut fi asociat un PLF din cauza completării incorecte a datelor de identitate și în termenele prevăzute de legislație. Pentru analizarea fiecărei situații în parte, STS a pus la dispoziția autorităților medicale instrumentele informatice necesare și a asigurat accesul la toate datele regăsite în sistemul informatic. De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor care întâmpină dificultăți în completarea, generarea sau verificarea formularului digital de intrare în România, pe site-ul Ministerului Sănătății a fost operaționalizat un formular de contact care poate fi accesat la următorul link: http://www.ms.ro/formular-semnalare-probleme-plf/”, a mai transmis reprezentantul STS.

De la 25 decembrie până la 31 ianuarie, au fost emise 5.412 amenzi, adică o medie de 155 de amenzi zilnic. Valoarea amenzilor aplicate până acum în judeţ este de aproape 11 milioane de lei. Multe persoane spun, însă, că se vor adresa instanţei.

Deşi cei de la STS spun că angajaţii DSP ar trebui să îşi asume răspunderea pentru amenzile care le dau, cei din urmă spun că această decizie nu ţine de ei, ci de regulile impuse de Inspecţia sanitară de stat.

Reguli schimbate pentru completare

Având în vedere numărul extreme de mare de amenzi aplicate din cauza PLF autorităţile au luat o serie de măsuri. Astfel, călătorii pot acum completa formularul cu maximum 72 de ore înainte de a intra în țară, față de 24 până acum, iar pragul minim al amenzii a fost redus de la 2.000 la 500 de lei, a anunțat, pe 3 februarie, într-o conferință de presă, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.

Totodată, din cauza haosului care se crease, unele categorii de angajaţi ajungând să fie amendaţi de mai multe ori pe zi, au fost stabilite unele categorii de persoane exceptate de la completarea PLF.

Excepţiile sunt următoarele:

a) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
b) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă, precum și conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane;
c) personalul navigant maritim și fluvial, precum și personalul de deservire a platformelor maritime;
d) personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor și personalul de deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României și care nu se deplasează pe teritoriul altui stat;
e) polițiștii care participă la misiuni de aducere în România, sub escortă, a persoanelor urmărite internațional și a celor transferate în vederea continuării executării pedepsei cu închisoarea în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) personalul implicat în executarea misiunilor de transport pacienți ai serviciului medical la și din unități sanitare aflate în afara teritoriului României.
g) persoanele care în vederea deplasării la locul de muncă tranzitează frontiera de stat cel puțin o dată în 24 de ore;

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
26.6 ° C
26.6 °
26.1 °
31 %
4.5kmh
2 %
Dum
23 °
lun
19 °
mar
20 °
mie
18 °
joi
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...