spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTPolițist cercetat după ce un tânăr s-a înjunghiat în sediul Poliției (video)

Polițist cercetat după ce un tânăr s-a înjunghiat în sediul Poliției (video)

Conducerea IPJ Botoșani a declanșat o anchetă internă după ce un tânăr s-a înjunghiat sub ochii polițiștilor, în timp ce era anchetat.

În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Control Intern, Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a dispus declanșarea cercetării prealabile față de polițistul care a permis accesul tânărului de 30 de ani, în sediul poliției.

Șefii polițistului urmează să stabilească exact dacă acesta a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Şi care sunt abaterile pe care acesta le-a comis. “În funcție de rezultatele verificărilor, față de agentul de poliție, vor fi dispuse măsurile care se vor impune”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...