spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTDecizie șoc! Botoșănean cu patru mandate europene de arestare eliberat de judecători

Decizie șoc! Botoșănean cu patru mandate europene de arestare eliberat de judecători

Un botoșănean condamnat la închisoare cu executare în Italia, pe motiv că a participat la un furt cu un prejudiciu de aproape 60.000 de euro, nu va fi extrădat pentru a fi pus la dispoziția autorităților judiciare străine. Asta deși pe numele tânărului erau emise nu mai puțin de patru mandate europene de arestare pentru tot atâtea condamnări pentru furt. Ba mai mult, tânărul a fost scos și de sub control judiciar. Decizia aparține magistraților Curții de Apel Suceava, care, după ce au analizat documentele trimise de italieni, au ajuns la concluzia că între timp, potrivit Codului penal românesc, a intervenit prescripția executării pedepselor.

„Respinge cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de executare a celor 4 mandate europene de arestare emise la data de 22.02.2022 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Campobasso (Italia) în dosarul nr. 103/2017 SIEP pe numele persoanei solicitate A. Ş. I. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, de luare a măsurii arestării persoanei solicitate A. Ş. I. în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia, în baza celor 4 mandate europene de arestare emise la data de 22.02.2022 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Campobasso (Italia) în dosarul nr. 103/2017 SIEP. În temeiul art. 109 alin. 1 coroborat cu art. 99 alin. 2 lit. g din Legea nr. 302/2004, refuză executarea celor 4 mandate europene de arestare emise la data de 22.02.2022 de către Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul Campobasso (Italia) în dosarul nr. 103/2017 SIEP pe numele persoanei solicitate A. Ş. I., ca urmare a împlinirii termenului prevăzut de art. 162 alin. 1 lit. b din Codul penal român, de prescripţie a executării următoarelor pedepse aplicate sus-numitului: 1 an şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa emisă de Tribunalul Roma la data de 28.02.2007, confirmată cu sentinţa emisă la data de 31.10.2007 de Curtea de Apel Roma, executorie din data de 26.02.2008 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa emisă de Tribunalul Campobasso la data de 05.12.2011, executorie din data de 11.05.2012 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa emisă de Tribunalul Ferrara la data de 09.07.2009, confirmată cu sentinţa pronunţată la data de 05.03.2010 de Curtea de Apel Bologna, executorie din data de 30.09.2010 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa emisă de Tribunalul Cassino la data de 27.12.2007, executorie din data de 23.03.2008. Dispune revocarea, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, a măsurii preventive a controlului judiciar sub incidenţa căreia se află persoana solicitată A. Ş. I., măsură dispusă prin încheierea nr. 23/27.08.2022 a Curţii de Apel Suceava – Secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. 595/39/2022, rămasă definitivă prin necontestare”, se arată în sentința de astăzi a Curții de Apel Suceava. Decizia nu este însă definitivă și poate fi contestată de procurori la Înalta Curte de Casație și Justiție.

De loc din comuna Dersca, A. Ş. I. a fost ridicat sâmbătă, pe 27 august a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.5 Mihăileni. „Acesta a fost condamnat la 5 ani și 11 luni de închisoare, pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat. Bărbatul, în complicitate cu alte persoane, prin spargerea unui geam, ar fi pătruns într-un magazin, de unde ar fost sustras mai multe telefoane mobile, creând un prejudiciu estimat la 59.000 de euro. Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind escortat către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unde a fost reținut pentru 24 de ore”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

În vârstă de 36 de ani, tânărul a fost ridicat de la domiciliu, după care a fost prezentat în fața magistraților Curții de Apel Suceava, care au avut suspiciuni de la bun început. Prin urmare, instanța a respins cererea de arestare provizorie formulată de procurori, în vederea extrădării, și a dispus plasarea sub control judiciar a tânărului, măsură care va fi ridicată dacă sentința va rămâne definitivă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
15.6 °
10.6 °
59 %
2.3kmh
9 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...