spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTNenorocire în prag de sărbători. Familii rămase fără locuință în urma unui...

Nenorocire în prag de sărbători. Familii rămase fără locuință în urma unui incendiu

Două familii care locuiau în aceeași casă au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp, în localitatea Vorona.

Chemați în ajutor, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au ajuns la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat că ardeau bunurile dintr-o cameră și un hol, precum și acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întregul imobil. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore. S-au salvat și protejat bunurile din două camere și un hol.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă:

– nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării;

– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;

– nu lăsați ușa sobei deschisă;

– nu supraîncălziți soba;

– montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri;

– nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere;

– stingeți focul pe timpul nopții;

– nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
21 °
20.5 °
42 %
2.4kmh
95 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...