spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBudăi se victimizează după ce a fost acuzat de hărţuire

Budăi se victimizează după ce a fost acuzat de hărţuire

Ministrul Budăi a avut prima reacție după ce a fost acuzat că-şi hărţuieşte colegele şi a spus că el respectă femeile şi nu demisionează.

Ministrul Muncii a oferit reporterilor „Libertatea”, care a relatat cum acesta s-ar fi comportat grosolan, la beţie, cu două colege de partid, o declarație despre episodul la care mai mulți membri PSD susțin că au fost martori oculari. „Am fost foarte afectat de ce s-a scris la dumneavoastră. Regret că s-a creat în societate și în interiorul partidului nostru o asemenea discuție”, a spus Marius Budăi miercuri seară, în aceeași zi în care 42 de ONG-uri i-au solicitat demisia. Episodul s-a petrecut, conform mai multor mărturii concordante, în noaptea de 29 spre 30 august 2022, în stațiunea Olimp. Băut, susțin mai mulți social-democrați, ministrul în funcție a sunat o colegă deputată, în cameră. Iritată de insistența acestuia, deputata a coborât cu soțul, care era și el la acțiunea PSD de la mare. Discuția între cei doi și Budăi „a fost una aprinsă”, potrivit surselor.

Un alt episod, tot pe fondul consumului de alcool și tot cu ministrul Marius Budăi în rol principal, a avut loc în ianuarie 2023, la Sinaia.

Ciolacu nu vede o problemă

Întrebat, zilele trecute, cum comentează situația, președintele PSD Marcel Ciolacu a spus că nu vede care e problema dacă un ministru a sunat noaptea o deputată. Și că „dacă există o victimă, să meargă la poliție”.

Acest gen de reacție, au răspuns miercuri zeci de organizații civice care cer demiterea lui Budăi, nu face decât să încurajeze timorarea femeilor.

„Este neadevărat și fals”

Rugat miercuri de Libertatea să spună ce s-a întâmplat în hotelul din Olimp, în noaptea de 29 spre 30 august 2022, ministrul Budăi a spus că „Este neadevărat și fals”. „Nu am cum să fac așa ceva. Nu există să nu respect femeile”, a continuat ministrul Muncii. „Nu a fost ușor, dar familia mă susține. Ca soț, om de stânga și ministru, am promovat măsuri care să vină în sprijinul femeilor care vor să devină mame”, a mai spus Budăi.

În privința demisiei cerute de organizațiile civice, ministrul Budăi a spus: „Este dreptul dumnealor, eu sper ca acest răspuns să clarifice situația. Exclus să fac așa ceva”.

Firea pune victima să iasă la înaintare

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a avut şi ea o reacţie ciudată. Astfel, după ce a anunțat că primul ghid pentru prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă va ajunge curând pe masa Guvernului , iar potrivit documentului victimele hărțuirii pot face plângere anonim, tot Firea vrea ca femeile pe care colegul său din PSD le sună noaptea, la ora două, să prezinte dovezile public.

Astfel, într-un clip video postat luni, 20 februarie, pe Facebook, Gabriela Firea anunța că „primul ghid pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale și morale la locul de muncă se află de acum pe circuitul de avizare interministerial și ajunge în perioada următoare pe masa Guvernului”.  În mesajul său, Firea îi mulțumește Ministerului Muncii condus de Marius Budăi, pentru sprijinul acordat în realizarea acestui ghid. Totul se întâmpla la cinci zile după ce Libertatea a relatat despre mai multe cazuri în care ministrul Budăi a avut derapaje la adresa femeilor.

Inițial, Gabriela Firea nu a reacționat deloc la cazul ministrului Budăi. Luni, într-un scurt interviu video dat ziarului Libertatea, ministra a spus: „Persoanele care au făcut această reclamație să prezinte publicului dovezile, așa ar fi normal. Mie, dacă mi se întâmpla așa ceva, eu aș fi spus tocmai în ideea de a nu se repeta aceste incidente și de a nu lăsa ca aceste practici să fie acoperite. Cazul nu trebuie prezentat pe surse. Acum ce facem, ne luptăm cu știrile pe surse?”. 

„Libertatea” a protejat identitatea femeilor care îl acuzau pe Budăi de hărțuire, respectiv de un comportament nepotrivit, deoarece expunerea identității lor le-ar fi pus în situații vulnerabile.

Nicio şoaptă de la Botoşani

 

Marius Budăi nu a răspuns până acum solicitărilor „Monitorului” de a clarifica scandalul în care este implicat. În plus, şi președintele social-democraților botoșăneni, Doina Federovici, care deține printre altele și funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD, a refuzat să ofere un punct de vedere față de situația creată. Atitudinea ei vine în condiţiile în care s-a erijat în repetate rânduri în promovarea drepturilor femeilor şi chiar le-a susţinut pe acestea în ascensiunea politică. Când şeful naţional al PSD a decis însă că incidentele provocate de Budăi nu sunt o problemă pentru partid, drepturile femeilor au trecut în plan secund.

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...