joi, februarie 29, 2024
AcasăEconomicCe au de făcut botoşănenii care au asigurare la Euroins

Ce au de făcut botoşănenii care au asigurare la Euroins

Autoritatea de Supraveghere Financiară a anunţat vineri că retras autorizația societății de asigurări Euroins, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.

Falimentul Euroins nu ar trebui, însă, teoretic, să-i afecteze prea mult pe cei mai bine de 2,5 milioane de clienți. Potrivit legii, polițele RCA ar urma să fie achiate de Fondul de Garantare, în cazul unui accident.

Polița de asigurare RCA rămâne în continuare valabilă

Polița de asigurare RCA rămâne în continuare valabilă după falimentul Euroins, cel mai probabil pentru 90 de zile. Teoretic, în cazul unui accident, cei asigurați vor fi despăgubiți acum de către Fondul de Garantare a Asiguraților, dar pot exista situații în care polițele vor ajunge la masa credală, cum s-a întâmplat în cazul fostului lider al asigurărilor auto, City Insurance.

La falimentul City Insurance, în acest interval de 90 de zile, şoferii care şi-au cumpărat asigurări ce expirau ulterior perioadei au putut renunţa la ele, cerând să fie despăgubiţi de Fondul de Garantare. Practic, în cazul falimentului unei companii de asigurări puteți denunța în orice moment polița și să încheiați una nouă la un alt asigurător autorizat. Euroins avea nevoie de 2,19 miliarde de lei pentru a fi solvabilă, iar pentru acoperirea MCR avea nevoie de fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei, a precizat ASF.

Banii pentru despăgubiri trebuie să fie din Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA)

Potrivit Libertatea, Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) face plățile când un asigurator intră în insolvență sau faliment și nu-i mai pot despăgubi pe asigurați. În cazul României, problema este că FGA a plătit deja, în ultimii ani, 350 de milioane de euro pentru falimentele Asta (2015), Carpatica (2016), City Insurance (2021).

Iar pentru City mai are de plătit, conform estimărilor din bugetul FGA, cel puțin 150 milioane de euro. „Păgubiții Euroins vor fi despăgubiți tot prin FGA, dar e foarte probabil ca Guvernul să pună banii direct în fond”, a spus o sursă FGA, pentru Libertatea.

Până acum, acești bani veneau de la firmele de asigurare care dădeau un procent din primele brute plătite de oameni. Aceasta este una dintre cauzele pentru care a crescut prețul polițelor RCA, deoarece falimentele în serie au dus la nevoia de alimentare a fondului, până la urmă tot de la asigurati.

Disponibilul FGA a scăzut de la 623 de milioane de lei la 250 de milioane într-un an, pe fondul plăților făcute de către FGA în cazul insolvenței City Insurance.

Cum vor ajunge banii la despăgubiți

  • Pentru despăgubire trebuie urmată o procedură similară cu cea din celelalte cazuri de insolvență a asigurătorilor. FGA a realizat un ghid în cazul City:
  • Dreptul creditorilor de asigurări de a solicita sume de la FGA ia naștere după publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare și de constatare a stării de insolvență.
  • Orice persoană care are de recuperat bani de la Euroins ca urmare a producerii unui accident acoperit printr-o asigurare valabilă trebuie să depună la FGA o cerere de plată în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă.
  • Modelul de cerere se găsește pe site-ul FGA. Acesta se numește Anexa 10.
  • Pentru daunele avizate de Euroins înainte de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ASF și pentru care compania nu a deschis încă dosar de daună, FGA va proceda la deschiderea acestuia pe baza unei solicitări scrise a petentului.
  • În cazul celor care păgubiții pățesc un accident după intrarea oficială în insolvență a companiei, cererile privind un dosar de daună trebuie depuse la FGA, care va deschide dosar de daună.

Este indicat ca dosarul de daună să conțină următoarele documente justificative: 

  • Anexa 8 – Declarație privind evenimentul, completată și semnată
  • Copie după contractul de asigurare a vehiculului vinovat
  • Copie după cartea de identitate și permisul de conducere ale conducătorului auto care a suferit pierderea
  • Copie după certificatul de înmatriculare al vehiculului care a fost avariat
  • Copie după certificatul de înmatriculare al vehiculului asigurat, în cazul contractelor de asigurare opțională
  • Soluționarea pe cale amiabilă a accidentului sau Raportul emis de Poliție/Anexa 2
  • Procură/împuternicire acordată persoanei care deschide dosarul de daună, semnată și ștampilată, dacă persoana vătămată este persoană juridică, sau împuternicire notarială, dacă persoana vătămată este persoană fizică
  • Procură/împuternicire de la societatea de leasing, dacă vehiculul avariat este deținut de o societate de leasing
  • Fotografii digitale ale vehiculului/bunului avariat, în cazul în care solicitările sunt trimise prin e-mail
  • Cererea de plată, adică Anexa 10, trebuie însoțită de documente justificative care să ateste producerea evenimentului și suma solicitată.
  • În termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei ASF privind retragerea autorizației, FGA poate începe să efectueze plăți.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Botoșani, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
2.6 ° C
2.6 °
2.6 °
86 %
1.8kmh
100 %
joi
14 °
vin
14 °
sâm
13 °
Dum
11 °
lun
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dragobetele nu a trecut cu bine chiar pentru toţi îndrăgostiţii.

EDITORIAL

Ca (aproape) orice trăitor al acestor timpuri, sunt și eu prezent pe o rețea de socializare, unde în afară de opiniile strict personale concepute...

EPIGRAMA ZILEI

Când l-am întrebat de mațul Cu care făcea cârnațul Mi-a spus cu juma’ de gură : -Nu mai am bre, umplutură!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...