miercuri, mai 15, 2024
AcasăLocal BTFals cumpărat cu 800 de euro

Fals cumpărat cu 800 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui tânăr, cu dublă cetățenie română şi Republica Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor dinstatul vecin care era fals. Incidentul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 august a.c., când în PTF Rădăuţi Prut s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în Franţa, un tânăr în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, asupra acestuia a fost descoperit un permisul cu pricina, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia. Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că avea nevoie de un permis de conducere pentru a se angaja ca şofer la o firmă de transport în Italia şi, contra sumei de 800 de euro, a obţinut permisul de conducere prin intermediul unor conaţionali.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
7.6 ° C
9.6 °
7.2 °
66 %
2.3kmh
92 %
mie
13 °
joi
17 °
vin
17 °
sâm
14 °
Dum
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...