spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTTrei săptămâni de la moartea Alexandrei. „Vom fi aici seară de seară”...

Trei săptămâni de la moartea Alexandrei. „Vom fi aici seară de seară” (video)

Astăzi se împlinesc trei săptămâni de la tragicul eveniment de la Maternitate, în care Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani, și-a pierdut viața, lăsând în urmă un soț și trei copii.

Botoșănenii s-au adunat și în această seară în fața Prefecturii pentru a o comemora. Aceștia au ținut un moment de reculegere, au aplaudat și s-au rugat pentru sufletul ei. Cei care vin spun că nimic nu îi va face să renunțe. “Vom fi aici seară de seară, până se va face dreptate în acest caz. Indiferent de condiții meteo sau că avem și alte obligații. În onoarea ei vom fi aici”, au transmis aceștia.

Alexandra Ivanov, în vârstă de 25 de ani, a murit pe 18 august, la nouă ore după ce a fost internată în Maternitatea din Botoşani. Ea era însărcinată în luna a treia şi ajunsese, joi seară, în jurul orei 23.30, la spital cu ambulanţa după ce a acuzat dureri şi hemoragie. După moartea Alexandrei, Angel Călin, fostul manager al Spitalului Județean Mavromati din Botoșani, demis din funcție pe data de 23 august, la cinci zile de la tragedie.

Toată tura care era de gardă în timp ce Alexandra era la spital a fost suspendată. Recent medicul care era de gardă, în urma audierilor a primit calitatea de suspect în dosar.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.9 ° C
9.6 °
6.1 °
74 %
1.7kmh
0 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...