spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTDrum rupt în două la mai puțin de un an de la...

Drum rupt în două la mai puțin de un an de la asfaltare (VIDEO)

Un drum naţional din judeţul Botoşani, reabilitat în urmă cu mai puțin de un an, s-a rupt în două. Specialiştii de la drumuri spun că este vorba de o tasare a solului, zona fiind afectată de alunecări de teren.

Între timp, drumarii au încercat să cârpească șoseaua așa încât să nu aibă loc o catastrofă rutieră. Cum nu au avut soluții, întrucât diferența de nivel este destul de mare, a fost montat un indicator rutier privind reducerea vitezei legale la 40 de kilometri la oră, dar și panouri de avertizare.

Este vorba de drumul național 29 A, cel care leagă municipiul Dorohoi de municipiul Suceava, care a fost reabilitat în toamna anului trecut când o parte dintre plăcile din beton au fost eliminate și s-a turnat un nou covor asfaltic.

Drum rupt la nici un an de la reabilitare

Luna aceasta, la niciun an de la reabilitare, șoseaua s-a rupt efectiv în două, chiar pe axul drumului, pe o porțiune de aproape 100 de metri liniari. Segmentul afectat se află pe sensul de mers dinspre Vârfu Câmpului către municipiul Dorohoi, la circa un kilometru și jumătate de bifurcația spre Mănăstirea Gorovei.

Structura drumului a cedat cu totul, asfaltul s-a despicat și a apărut o denivelare de aproape 15 de centimetri. Segmentul se află într-o succesiune de curbe, iar din acest motiv șoferii sunt nevoiți să circule cu mare atenție.

Pentru a nu risca, cei care circulă spre Dorohoi preferă să ocolească zona pe sensul opus de mers, dacă traficul permite acest lucru. În schimb, cei care vin mai „tare” și prind cu roata din stânga denivelarea de pe axul drumului riscă să se răstoarne cu mașina în pădure.

„Drumul este prevăzut pentru reabilitare”

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași spun că nu este vorba despre o greșeală de execuție, ci de o tasare a solului.

„Noi am scos o parte dintre dalele din beton, s-a pus niște balastru și piatră, dar drumul este prevăzut pentru reabilitare. Asta înseamnă că va fi făcut cu totul. Noi anul trecut am făcut covor asfaltic, care are garanție trei ani de zile, iar unde s-a degradat vom interveni și în vom reface cu constructorul.

Noi de ce am făcut covorul asfaltic ? Pentru confortul în trafic, pentru planeitate, pentru rugozitate și din respect față de oamenii din Vârfu Câmpului și Dorohoi, pentru cei care trec prin zonă, pentru că drumul era impracticabil. Acum, covorul asfaltic nu rezolvă capacitatea portantă și problemele care sunt la pământ, cu ape sau ce mai sunt acolo, care produc alunecările. Astea le rezolvă modernizarea pe care o avem în lucru la nivel de studiu de fezabilitate”, a spus Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași. Astfel, pe moment se va încerca refacerea carosabilului prin turnarea unor noi straturi de asfalt pentru egalizare. De altfel, acest lucru se face că a fost făcut deja pe o porțiune de circa 10 metri la ieșirea de pe acest sector afectat.

Se lucrează la documentaţie

Potrivit acelorași surse, săptămâna viitoare va fi semnat, cel mai probabil, contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru modernizarea șoselei, iar dacă toate lucrurile vor merge bine, anul viitor ar putea fi realizat și DALI (Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenții) așa încât întreg drumul de la Suceava la Dorohoi să fie reabilitat.

În schimb, dacă tasările și alunecările de teren vor continua, până la modernizare nu există decât o soluție – adaos de mixtură asfaltică așa încât șoseaua să fie adusă la profil. Doar că aceasta nu va ține mai mult de câteva luni, dacă nu va fi consolidată zona.

Şoseaua figura într-un proiect mai amplu

Drumul național 29 A de la Dorohoi până la Suceava era prevăzut să intre în modernizare din 2024, pe toată lungimea lui de aproape 35 de kilometri. Asta pentru că șoseaua figura într-un proiect mai amplu ce viza realizarea unor conexiuni rutiere între Punctul de trecere a Frontierei Racovăț și Suceava și mai departe spre viitoarea autostradă A7. Drumul urma să fie lărgit și consolidat pentru a putea face față traficului greu.

În plus, podul de peste Siret dintre Vârfu Câmpului și Zvoriștea (n.r. – care unește cele două județe), care a împlinit anul acesta 90 de ani de la execuție, nu mai prezintă siguranță în exploatarea și s-a pus în discuție construcția unuia nou. Doar că s-a renunțat la acel calendar oficial, iar DRDP Iași a decis să intervină anul trecut cu un simplu covor asfaltic. S-a lucrat mai întâi pe județul Suceava, după care s-a turnat asfalt și de la Vârfu Câmpului spre Dorohoi.

Lucrările au fost efectuate în perioada octombrie – noiembrie 2022, pe repede înainte. Între timp, pe podul de peste Siret a fost instituită o restricție de tonaj și o limitare de viteză, din cauza pericolelor. Totodată, au fost montate două semafoare, astfel că accesul pe pod a fost limitat pe un singur fir.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
15.6 °
10.6 °
59 %
2.3kmh
9 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
14 °
joi
15 °
vin
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...