spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăLocal BTColegiul Național ”A.T.Laurian” aniversează 164 de ani. Care este programul manifestărilor

Colegiul Național ”A.T.Laurian” aniversează 164 de ani. Care este programul manifestărilor

Elevii şi profesorii Colegiului Naţional „A.T.Laurian” au parte la finalul acestei săptămâni de trei zile de sărbătoare. Intrate în tradiţia instituţiei didactice de renume, „Zilele Colegiului A.T.Laurian” aduc un scurt respiro de la ritmul alert al anului şcolar prin diversele manifestări organizate.

Astfel, aniversarea celor 164 de ani de ”A.T.Laurian” urmează să înceapă mâine, 26 octombrie, cu o serie de activități desfășurate de elevii și profesorii unității de învățământ.

Printre acțiunile de mâine se numără arborarea steagului Colegiului Național „A.T.Laurian”, A.T Love – Povești din Laurian, Hour of code, Viața de liceu – activitate în care elevii vor prezenta creații personale (poezii, eseuri). Tot mâine, vor avea loc și competiții sportive: volei, fotbal, baschet, tenis de masă, șah, sau rugby. Prima zi de sărbătoare se va încheia cu o seară francofonă pentru elevi și părinți.

Vineri, 27 octombrie, seria activităților dedicate Zilelor Laurian continuă cu discuții despre personalități din Laurian, culori în epubretă, urmând apoi și un concurs despre istoria liceului. De asemenea, elevii unității de învățământ vor învăța să acorde primul ajutor în cadrul activității intitulate „Fii pregătit să acorzi primul ajutor”. Realizarea acestei demonstrații este posibilă datorită sprijinului reprezentanților Spitalului Județean „Mavromati”.

Seria activităților se va încheia sâmbătă, 28 octombrie, atunci când la Casa Sindicatelor se va desfășura Toamna Bobocilor – Miss & Mister Boboc 2023.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
13.2 ° C
13.8 °
10.5 °
71 %
2kmh
11 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...