duminică, octombrie 6, 2024
AcasăLocalSprijin promis de conducerea spitalului pentru personalul TESA, care protestează

Sprijin promis de conducerea spitalului pentru personalul TESA, care protestează

Protestatarii de la cea mai mare unitate sanitară din judeţ au avut, luni dimineaţă, o întrevedere cu conducerea spitalului.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Întâlnirea a fost iniţiată de managerul unităţii, care, alături de directorul de îngrijiri şi directorul economic al spitalului, s-a întâlnit cu reprezentanţii personalului TESA, care sunt în a treia zi de protest. „Am dorit să avem o întrevedere cu colegii din cadrul personalului TESA al spitalului, pentru a le transmite că au sprijinul şi înţelegerea noastră. De asemenea, i-am rugat să facă o listă cu nemulţumirile lor, pe care o vom prezenta autorităţilor”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati.

Angajaţii şi-au prezentat doleanţele şi spun că speră că lucrurile se vor rezolva. „Doamna manager ne-a invitat să ne asculte doleanţele şi să analizeze dacă poate face dumneaei ceva în a ne ajuta. Ne susţine şi ne întelege în totalitate legat de nemulţumirile noastre şi nu se va opune protestelor. Speră şi dumneaei, alături de noi, să avem sorţi de izbândă”, a spus unul dintre salariaţii biroului de Resurse Umane al spitalului.

De pe 16 noiembrie, personalul TESA din cadrul spitalelor din municipiu s-a alăturat valului de proteste pentru salarii. Angajaţii Spitalului Judeţean de Urgenţă, ai Spitalului de Recuperare şi ai Spitalului Municipal din Dorohoi au ieşit în faţa instituţiilor pentru a cere salarii mai mari. „Ne doare sufletul când facem salariile celorlalţi din spital”, a spus una dintre protestatare.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
14.9 ° C
15.4 °
13.8 °
87 %
2.7kmh
77 %
Dum
15 °
lun
16 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Fiecare aplică propriile metode pentru a atrage electoratul.

EDITORIAL

Nu cred să existe român normal la cap care să nu fi realizat că, la fel ca absolut toate instituțiile democratice ale țării și...

EPIGRAMA ZILEI

M-am întrebat într-o zi, Așa pe nepusă masă: „Cetatea Neamțului o fi Oare a șaptea casă”? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...