O nouă parola a fost trimisă către email-ul tău.

Plantele medicinale folosite din străbuni au efect în cazul mai multor afecţiuni, iar salvia este una dintre ele.

 

Există un vechi proverb ce spune “cine are salvie în grădină nu mai are nevoie de medic”, şi asta pentru că salvia are numeroase proprietăţi benefice. În grădină, alungă insecte ca musca morcovului sau fluturele de varză. Salvia uscată, pusă în dulap, alungă insectele din locuinţă. Uleiul esenţial de salvie este folosit în parfumerie, iar frunzele de salvie sunt folosite cu succes în fitoterapie. În gastronomie este folosită pentru a condimenta carnea albă, în reţetele cu brânză şi în omlete.

Denumirea de “salvia” derivă din cuvântul latinesc “salvare” (a vindeca, a însănătoşi). Din vechile cărţi despre plante medicinale reiese cât de mult era preţuită pe vremuri salvia: „Când Maica Domnului a trebuit să fugă cu copilul Iisus în faţa lui Irod, a rugat toate florile de câmp să o ajute, însă niciuna nu i-a oferit adăpost. Atunci s-a înclinat către salvie, iar aceasta i-a oferit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, a adăpostit pruncul în fata aprozilor lui Irod. Aceştia au trecut pe lângă ei fără a-i vedea. După ce pericolul a fost depăşit Maica Domnului a ieşit din ascunzătoare şi a vorbit afectuos salviei: «De azi înainte şi până în vecii vecilor vei fi o floare preferată a oamenilor. Îţi dau putere să vindeci oamenii de orice boală; salvează-i de la moarte, cum ai făcut şi cu mine»”. De atunci, salvia înfloreşte pentru salvarea şi ajutorarea oamenilor.

 

Numeroase principii active

 

Frunzele de salvie conţin uleiuri volatile bogate în esenţe care se regăsesc şi în unele conifere, cum ar fi tuya, polifenoli şi flavonoizi, tanin şi un principiu activ cu gust amar, picrosalvina. Acestă bogăţie de compuşi activi conferă frunzelor de salvie proprietăţi în tratarea multor afecţiuni.

Virtuţile salviei au fost confirmate de farmacologi şi au putut demonstra care principii active au rol în diferite afecţiuni. A fost izolat salviolul, care are acţiune tonică asupra inimii şi centrilor nervoşi. Frunza de salvie conţine un tanin special, cu efect astringent şi antiinflamator, cunoscut din cele mai vechi timpuri. Cercetătorii contemporani au descoperit mai nou o saponină cu proprietăţi acide, un principiu amar, săruri de fosfor, o pentoză (un zahăr aldehidic) şi glutamină, asparagină şi diverşi compuşi minerali. Medicii germani Madaus, Schultz şi olandezul Van Swieten au demonstrat proprietăţile antisudorale ale infuziei de salvie. Salvia conţine acid ursolic, cu acţiune astringentă şi antiseptică, care regularizează transpiraţia.

Pe de altă parte, aceştia confirmă şi acţiunea stimulantă şi nevrotică a acestui medicament vegetal şi îl recomandă împotriva asteniei nervoase cauzate de oboseală, împotriva surmenajului, în cazuri de slăbiciune generală, neurastenie, digestie lentă. A fost folosită pentru tratarea unor tulburări neurovegetative: papitaţii, atacuri de panică, senzaţii de ameţeală fără o cauză organică determinată.

În ce prieşte afecţiunile legate de organele genitale, există cercetări realizate de medicii, biologii şi farmacologii Asper, Flamm, Lesieux, Krosz-vyski, Leclerc şi alţii. Cercetările lor au demonstrat că salvia, în infuzie sau sub formă de extract, are o acţiune de reglare a fluxului menstrual, descongestionează organele, calmând reacţiile dureroase din timpul menstruaţiei, ea având o acţiune benefică şi în cazul tulburărilor provocate de menopauză, deoarece conţine estrogeni vegetali.

Pentru uz extern, infuzia de salvie este antiseptică, cicatrizantă şi descongestionantă. Se aplică sub formă de comprese pe plăgi, ulcere, contuzii şi inflamaţii. Aceeaşi infuzie este un remediu excelent pentru gingivite, glosite,  periostite, stomatite, afte, amigdalite şi dureri în gât (sub formă de gargară, de cinci-şase ori pe zi).

Salvia conţine un complex de vitamine, printre vitamina A, B, vitamina C, minerale precum calciu, potasiu, magneziu, fier, zinc şi sodiu, fiind un adevărat izvor de substanţe folositoare organismului.

Salvia poate fi găsită la farmaciile naturiste, la plafar, sub diverse forme – de ceai, de pulbere, de tinctură, ulei sau ulei volatil, dovadă incontestabilă a necesităţii acestei plante miraculoase în casele românilor. Pe plan intern, ceaiul de salvie ameliorează diabetul, faringitele, bronşiţele, dischinezia biliară, iar pe plan extern este un remediu excelent împotriva aftelor, gingivitelor, stomatitelor, abceselor dentare, dacă se fac spălături. De asemenea, tenul acneic, gras, transpiraţia picioarelor pot fi tratate cu ajutorul ceaiului de salvie.

Beneficii ale salviei

 

– Creşte rezistenţa şi imunitatea organismului. Planta reglează activitatea tiroidei, stimulează pofta de mâncare, calmează durerile de cap şi de stomac. De asemenea, combate cu succes transpiraţia, vindecă iritaţiile, eczemele şi infecţiile cutanate şi ajută la îndepărtarea celulitei. Uleiul de salvie este şi un excelent remediu pentru păr, aşadar combate căderea părului, reduce procesul de albire, nuanţează culoarea părului. De asemenea, uleiul de salvie mai are şi alte proprietăţi tămăduitoare, îmbunătăţind memoria, circulaţia sângelui la nivel cerebral, combate infecţiile, microbii.

– Tratează gastrita, previne formarea celulelor canceroase, reduce dependenţa de tutun şi de alcool, vindecă dermatitele şi tratează ciupiturile de insecte şi dismenoreea.

– Tratează afecţiuni ale aparatului digestiv. Salvia tratează colitele, enterocolitele, colitele de fermentaţie, indigestia, balonarea, prin administrarea de pulbere de salvie câte patru linguriţe la zi, vreme de trei săptămâni, cu pauze de zece zile. De asemenea, se poate face o cură cu infuzie de salvie, câte trei căni de infuzie pe zi.

– Învinge răceala şi gripa. Bronşiţele, rinitele, răceala şi gripă pot fi tratate cu ajutorul salviei datorită proprietăţilor sale antivirale şi de asemenea de reducere a febrei şi a secreţiilor în exces din căile respiratorii.
-Vindecă rănile. La nivel extern, salvia are de asemenea numeroase beneficii. Aşadar, aceasta poate fi folosită pentru tratarea rănilor ce se vindecă greu, prin aplicarea de cataplasme cu salvie. De asemenea, pentru eliminarea mirosului neplăcut şi a transpiraţiei abundente se foloseşte infuzia de salvie, fie băută, fie comprese pe locul afectat (axile, mâini) sau băi de picioare.

Cum se prepară ceaiul şi decoctul

 

Modul de preparare al ceaiului de salvie: adăugaţi două linugurite de salvie măcinată şi uscată la fiecare 200ml de apă, lăsaţi să fiarbă la foc, după care acoperiţi vasul cu un capac 15-20 minute.
Ceaiul de salvie are efect antinevralgic, hipoglicemiant, coleretic, antisudorific, neurotonic, antiseptic şi antiinflamator.
– Infuzia de salvie: o liguriţă de frunze se adaugă într-o ceaşcă cu apă fierbinte, se infuzează timp de 10 minute şi se bea de trei ori pe zi. Astfel scade febra şi stimulează sistemul nervos.

– Decoctul de salvie: un pumn de frunze de salvie se fierbe într-un litru de apă timp de 10 minute, apoi se foloseşte ca şi apă de gură pentru gingii inflamate sau afte, pentru gargară împotriva durerilor în gât, sau pentru comprese pentru uz extern.

Precauţii şi contraindicaţii în administrarea plantei

 

Trebuie să aveţi mare grijă atunci când începeţi o cură cu salvie. Această plantă este contraindicată persoanelor care au făcut crize comiţiale, mamelor care alăptează, femeilor însărcinate, persoanelor sensibile la stomac. De asemenea, uleiul volatil de salvie nu se administrează copiilor sub 10 ani, iar cei cu diabet trebuie să ţină glicemia sub atentă supraveghere dacă încep o cură cu salvie.

4 VOTURI - MEDIE: 4,00
O stea2 stele3 stele4 stele5 stele
Se încarcă...