spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăNaționalUn nor toxic de fum se apropie de țara noastră

Un nor toxic de fum se apropie de țara noastră

Un nor toxic provenit de la incendiile de vegetație din Canada se apropie de țara noastră. Întreaga Europă se află în alertă.

Un nor toxic a ajuns deasupra Europei, fumul provenind de la incendiile de vegetație din Canada. Ar putea fi o chestiune de câteva zile până când acesta va fi prezent și în România, potrivit Antena 3 CNN.

Europa se confruntă cu o nouă amenințare care îi îngrijorează pe specialiști. Potrivit sursei citate, Elena Mateescu, director ANM, a explicat care pot fi consecințele prezenței acestui nor toxic în țara noastră. În acest moment, concentrația de aerosoli la nivel înalt în atmosferă este foarte mică. Mai exact, acest lucru înseamnă că, atunci când ar ajunge în România, particulele de fum nu vor avea vreun efect nociv pentru populație.

Autoritățile monitorizează cu mare atenția situația. Se pare că situația nu este atât de periculoasă pe cât ar părea, iar românii nu ar trebui să își facă griji din cauza fumului, Potrivit prognozelor actuale, particulele de fum vor ajunge, cel mai probabil, în țara noastră, dar nu va face probleme.

„La acest moment, nu există momente de îngrijorare și cu siguranță monitorizăm situația, mai ales prin intermediul Agenției Naționale de Protecție a Mediului și ANM din simulările posibile”, a spus Elena Mateescu, pentru sursa citată.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
79 %
1.1kmh
0 %
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...