spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăNaționalTrenul Suceava – București nu a reușit să oprească exact în Gara...

Trenul Suceava – București nu a reușit să oprească exact în Gara Verești din cauză că a “alunecat” pe șinele unse cu ulei de rapiță scurs dintr-un tren de marfă

În această dimineață, trenul IR 1752 Suceava Nord – București Nord  a plecat din Suceava la ora 8,52, iar 11 minute mai târziu ar fi trebuit să oprească la Verești (15 kilometri de Suceava).

Problema este că trenul a “ratat” gara și a pierdut mult timp încercând să întoarcă. Trenul a staționat la Verești până la ora 10,53, potrivit Ziarul de pe net.

Garnitura a mai acumulat întârzieri și după aceea, plecând din Bacău la 12,46 (în loc de 10,45), astfel încât a ajuns la București în jurul orei 17.00.

CFR Călători a transmis că incidentul s-a produs din cauză că pe șină s-a scurs ulei de rapiță dintre-un tren privat de marfă.

“Situația a fost generată de o indisponibilitate a infrastructurii cauzată de scurgerea de ulei pe șină din vagoanele unui tren privat de transport marfă. Menționăm că pasagerii și echipajul trenului au fost permanent în siguranță. Trenul a plecat din stația Verești, în condiții de siguranță, cu o întârziere de 110 minute”, se arată în comunicatul emis de CFR.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.9 ° C
17.6 °
14.4 °
48 %
1.9kmh
98 %
mie
15 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...