România intră în 2024 cu o stare generalizată de apatie socială, pe fondul căreia politicienii pot fie să ducă țara într-un dezastru marcat de radicalism, fie să mențină un status quo mediocru, care să nu poată încuraja germenii unei reformări instituționale necesare.
Anul cu patru scrutine – europarlamentarele, legislativele, prezidențialele și alegerile locale – este, în principiu, o mare fereastră de oportunitate, comparabilă ca potențial politic cu anul 1996, dar cu un potențial civic deocamdată mult sub angajarea socială care l-a învins atunci pe Ion Iliescu. Totuși, nici febra socială înaltă, cum a fost momentul 1996, nu poate reforma politicul de una singură, în lipsa politicienilor pentru care democrația reprezentativă, și nu cea delegativă, este miza.
Citeşte articolul integral aici.
