spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăPrima PaginăFemeie moartă în curtea spitalului

Femeie moartă în curtea spitalului

♦ O femeie în vârstă de 61 de ani şi-a pierdut viaţa ieri chiar în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă
♦ Trupul neînsufleţit al acesteia a fost ridicat abia după două ore după ce un ambulanţier a sunat la 112

Caz şocant petrecut ieri în curtea celui mai mare spital din judeţ. Trupul neînsufleţit al unei femei, în vârstă de 61 de ani, a zăcut în curtea Spitalului Judeţean mai bine de două ore, până cineva s-a sesizat de moartea ei. Femeia, alături de soţul său, în vârstă de 64 de ani, fac parte din rândul persoanelor fără adăpost, iar tragedia a evidenţiat încă o dată nepăsarea de care se lovesc de multe ori astfel de oameni.

Întâmplarea şocantă a ieşit la iveală după ce soţul femeii a abordat şoferul unui bus cu numere de Suceava în parcarea unităţii sanitare. „M-a abordat să mă roage să îl ajut să îşi ducă soţia acasă. L-am întrebat unde era şi dacă poate merge pe picioarele ei, iar el, ezitând un pic, mi-a spus că e moartă şi să îl ajut să o ducă acasă. Am rămas blocat. Nu ştiam dacă e o glumă. M-a dus şi mi-a arătat-o, după staţia de oxigen, era acoperită cu câteva pături. Nu m-am apropiat mai mult, dar am mers la spital şi am anunţat personalul, gardienii, chiar şi pe cineva de la ambulanţă”, a povestit bărbatul.

Apel la 112 făcut de un asistent de la ambulanță

Acesta spune că a durat aproape o oră pentru ca cineva să apeleze la 112. Şi nu a fost un angajat al unităţii sanitare, ci un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. După ce acesta a adus un caz la Urgenţe a fost abordat de bărbatul din Suceava, care i-a povestit de femeia acoperită cu o pătură şi a fost întrebat dacă poate să verifice ce era cu ea. Ambulanţierul a constatat că femeia era decedată de mai mult timp şi a apelat Poliţia, iar un echipaj de criminalişti a ajuns la faţa locului.

În tot acest timp soţul femeii căuta ajutor pentru a o duce pe acesta „acasă”, deşi cei doi erau cunoscuţi ca făcându-şi veacul în curtea unităţii sanitare, pe lângă clădirile adiacente.

Moarte la câţiva paşi de unitatea mobilă de ATI

Femeia a murit la câţiva paşi de unitatea mobilă de terapie intensivă, unde era montată şi o staţie de oxigen. Soţul ei le-a spus poliţiştilor că a observat că femeia nu mai mişca şi a realizat că e moartă, dar dorea să o ducă acasă cu ajutorul unui şofer.

În cele din urmă, la faţa locului a ajuns un echipaj de criminalişti, care a început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.

„Cadavrul a fost ridicat în vederea efectuării autopsiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. La definitivarea anchetei se va propune o soluţie procedurală”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d Poliţie Judeţean Botoşani.

„Era o lipsă de reacţie din parte tuturor”

Bărbatul care a sesizat cazul spune, însă, că a rămas cu un gust amar după modul în care au reacţionat cu toţii, de la primul până la ultimul om pe care l-a sesizat „Ceea ce mi s-a părut ciudat a fost că parcă toţi ştiau, dar nimeni nu făcea nimic. Era o lipsă de reacţie din partea tuturor şi păreau cuprinşi de nepăsare. Toţi spuneau că ştiu persoana, dar nu făceau nimic concret”, a spus suceveanul.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.4 ° C
19.6 °
18.9 °
62 %
3.4kmh
63 %
mar
24 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
20 °
sâm
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...