vineri, februarie 23, 2024
AcasăPrima PaginăBărbat înjunghiat după ce şi-a acuzat nevasta că nu ştie să facă...

Bărbat înjunghiat după ce şi-a acuzat nevasta că nu ştie să facă sarmale

O ceartă între doi soţi s-a terminat pe masa de operaţii pentru bărbat. Întâmplarea a avut loc chiar în Sâmbăta Patimilor, iar scandalul dintre cei doi ar fi pornit de la un motiv aparent banal. Astfel, femeia, în vârstă de 55 de ani, din Albeşti,  le-a spus cadrelor medicale că bărbatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, i-ar fi reproşat că nu ştie să învelească sarmalele. În acel moment, femeia nu s-a mai putut controla şi, exasperată de agresiunile la care a fost supusă de-a lungul anilor, şi-a ieşit din fire, a pus mâna pe un cuţit şi i l-a înfipt cu putere în abdomen partenerului său.

Ulterior între cei doi a izbucnit apoi un scandal monstru, pe care fiul, în vârstă de 33 de ani, a încercat să îl aplaneze. La un moment dat, văzând că sângerează puternic bărbatul rănit a sunat la 112 pentru a cere ajutor. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă, iar cadrele medicale l-au transportat la spital, acesta fiind dus direct pe masa de operaţie.

Victima a spus iniţial că s-a tăiat într-o tablă

Iniţial, bărbatul le-a declarat cadrelor medicale că s-a tăiat într-o tablă. Medicul care l-a operat a suspectat, însă, că la mijloc ar fi vorba de o agresiune, după modul de producere al plăgii. „Pacientul a suferit o plagă profundă, nepenetrantă, adică nu au fost atinse organe vitale, la nivelul peretelui abdominal stâng. Declarativ într-o bucată de tablă, dar anii de experienţă indicau mai degrabă o plagă înjunghiată. Profunzimea şi mecanismul de producere indicau asta”, a precizat medicul primar chirurg Iulian Preda, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani.

Presupunerile acestuia au fost confirmate de poliţişti, care au fost sesizaţi de un scandal la familia respectivă. Ulterior la Urgenţe au ajuns şi soţia şi fiul bărbatului, ambii cu agitaţie psihomotorie şi agresivi.

Victimă transformată în agresor

Oamenii legii au stabilit că femeia şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit, aceasta recunoscându-şi fapta în cele din urmă. Cu toate acestea, trecutul celor doi soţi arată că femeia a ajuns de mai multe ori la spital în ultimii nouă ani, ca urmare a unor agresiuni fizice chiar din partea celui care acum s-a transformat în victimă. Aceasta a ajuns la spital cu diagnostice precum fracturi costale, traumatisme craniene, fractură de antebraţ şi chiar plagă înjunghiată abdominală.

Pentru moment, anchetorii încă iau în calcul toate variantele şi urmează să-i audieze pe toţi cei implicaţi, aşteptând de asemenea şi concluziile medico-legale. Ulterior aceştia vor decide dacă femeia va fi acuzată sau nu de tentativă de omor.

„Deocamdată doamna este internată la Psihiatrie, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi urmează să fie audiat. În urma analizei tuturor factorilor, expertizarea medicală a femeii, stabilirea discernământului acesteia, se va stabili modul de creare a leziunii şi intenţia autoarei. Sunt trei factori care vor fi luaţi în calcul pentru a ne putea pronunţa”, a precizat Valeriu Chihaia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Botoșani, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
4.9 ° C
6.6 °
4.4 °
65 %
2.3kmh
100 %
vin
13 °
sâm
14 °
Dum
12 °
lun
13 °
mar
8 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

De când leul a ajuns să valoreze fix doi bani, începe lumea să-l dea la gunoi.

EDITORIAL

România a dat lumii mai multe recorduri, mai mult sau mai puțin notabile. La capitolul calități vocale îl avem în primul rând pe Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Cu iubita lui drăguță Îl zărești la orice pas, El o duce de mânuță, Ea de… nas! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...